Într-o frescă din biserica Mănăstirii Cotroceni se poate vedea un moș tras la față, cu barba albă, gîrbovit, prezentînd simptomele gutei, cirozei, reumatismului, accidentului vascular cerebral și senilității. E tînărul Șerban Cantacuzino, urcat pe tronul Țării Românești la 38 de ani și coborît de acolo, direct în groapă, la numai 48. Legenda spune că a murit otrăvit cu arsenic și, judecînd după cearcăne și ochii injectați, se pare că pictorul l-a surprins în timp ce otrava își făcea efectul.

Șerban Cantacuzino s-a născut într-o familie atît de bogată, încît aurul i se părea prea accesibil. Educat la Constantinopole cu banii cu care s-ar fi putut electrifica, trei secole mai tîrziu, întreaga Valahie, Șerban impresiona prin fluența cu care cerea la cafenea, în turcă sau greacă, notele de plată. Fire pașnică, meditativă și lirică, dedicat artelor frumoase atît cît îi permitea acea epocă necioplită, noul domn al Munteniei a încercat să fugă de războaie, dar nu întotdeauna a nimerit direcția. În 1683, fiind obligat de sultan să participe cu mica sa armată la asediul Vienei, Șerban Cantacuzino a simulat cu eroism lupta, trăgînd în creștini cu ghiulele de puf și săgeți de paie. Cînd marele vizir l-a bănuit de trădare, s-a văzut nevoit să ordone prăștierilor să tragă pe bune asupra vienezilor, dar, a adăugat el în șoaptă, "cu pietre prețioase".

Șerban Cantacuzino a dus o politică de alianțe inteligentă, legînd șireturile marilor puteri într-o împletitură cu model românesc. În plan agricol, el a introdus porumbul pe tarlalele țărănești, făcîndu-i pe valahi să-și descopere vocația de mămăligari.

Spre sfîrșitul vieții se spune că a pus la cale un plan de cucerire a Constantinopolelui. Marile puteri creștine nu numai că l-au încurajat, dar l-au și turnat la sultan, așa că boierii lui credincioși s-au văzut nevoiți să-l salveze omorîndu-l. În clipa în care