Literatura s-a democratizat, după Revoluţie. Dacă înainte de decembrie 1989, privilegiul de a-ţi vedea o carte tipărită ţinea de un cumul întreg de condiţii între care valoarea opului nu se află chiar pe primul loc (uneori dimpotrivă!), de vreo două decenii încoace aproape oricine ştie să ţină un pix sau un stilou în mână are dreptul – stipulat în Constituţie, prin libertatea de exprimare – să acceadă la calitatea de scriitor.

Aşa se facă că breasla respectivă s-a umplut de reprezentanţi care-şi trec cu mândrie calitatea pe cartea de vizită, iar cantitatea de cărţi tipărite este tot mai invers proporţională cu dorinţa şi putinţa de a citi, a tot mai multor persoane alfabetizate, dar copleşite de lupta pentru traiul de fiecare zi. În această mare cenuşie de maculatură, cărţile valoroase sunt tot mai rare, iar evenimentele lansării lor se pierd în noianul de „evenimente” menite să mai dea un pic de lustru personalităţilor de duzină, sau să să scoată în faţă locaţii anonime.

În faţa acestor condiţii neonorante, adevăraţii, autenticii creatori au început să caute modalităţi şi locaţii neconvenţionale pentru a-şi pune în circulaţie operele, în compania unor la fel de autentici iubitori ai cărţii.

Un astfel de eveniment a avut loc deunăzi, la o „ceainărie” modestă, dar pitorească, de pe strada ce poartă numele fondatorului „Universului” – Luigi Cazzavillan. Nu ştiu dacă acest amănunt a cântărit sau nu în opţiunea lui Stelian Ţurlea, autorul proaspătului volum intitulat „50 de ani”. Dar s-a potrivit de minune. Pentru că, la umbra nucului din grădina ceainăriei s-au aşezat, deoparte, trei critici cu autoritate şi prestigiu – Alex. Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea Enache - iar de cealaltă, vreo două duzini de „fani” ai autorului, dintre cei care nu i-au ratat nici una dintre cărţile scrise „înainte” şi „după”. Cei trei exe