Prietena mea a rămas fără job, apoi a rămas fără bani, apoi a rămas fără nervi - ştiţi, chestii de-astea de rutină. Când era să rămână şi fără bărbat, şi-a dat seama că e ceva în neregulă. S-a dus să-şi cumpere un covrig pe fond nervos, cu 89 de bani, atât mai avea. Covrigăreasa i-a explicat, cu dubioasă elocvenţă, că 1 (unu) leu e o sumă oarecum obligatorie. Atunci, a avut o revelaţie majoră şi s-a decis să se ducă la oficiul de şomaj.

Mai avea minute pe cartelă, aşa că seara mi-a povestit tărăşenia. Cică a intrat în biroul agentului de plasare de forţe de, nu-i aşa, muncă. Era acolo o agentă foarte bine dispusă, avea o mutră de parcă o muşcase un căţel de fund. ”Vă ascult”, a nechezat ea, deşi era clar că-şi asculta mai degrabă aritmiile produse de stresul incredibil – cum e, mă, să stai zi de zi cu fundul pe scaun şi să suporţi poveştile unora care au fost disponibilizaţi şi care, în egoismul lor, vor să te intoxice cu dramoletele lor sociale? Oribil. ”Doamnă, aş dori, dacă se poate, să mă ajutaţi să găsesc un loc de muncă, deoarece l-am pierdut pe cel pe care-l deţineam”. Funcţionara s-a uitat la ea ca la o capră ţestoasă. Într-un târziu, şi-a revenit cumva din ciudata înţepeneală. ”Bun, ce profesie aveţi?”. Amica i-a spus, cu sfială, că a absolvit ASE-ul şi Dreptul. Apoi şi-a cerut şi câteva scuze, pentru orice eventualitate. Agenta a răsfoit o hârţoagă, cu sprâncenele căţărate-n slava cerului. Nasol, nu găsea nimic, erau numai posturi de croitori şi de politicieni. În fine, în ultimul dosar scămoşat, doamna a descoperit totuşi că meseriile cele mai căutate în prezent sunt de manichiuristă-pedichiuristă şi de Project Manager. A întrebat-o ce preferă din astea două, că alea de ajutor de fochist, artist liric de operă şi finisor de cocleţi sunt deja ocupate (nu râdeţi – adică râdeţi, dacă nu vă puteţi abţine – dar sunt meserii oficiale din COR, Clasif