Să ridice mâna cine s-a gândit să dea naştere unui copil din sentiment patriotic! Bifați răspunsul ”act patriotic”, dacă subconștientul conștient v-a determinat să vă cuplați – alt verb cu valoare predicativă și nu copulativă nu am găsit la îndemâna limbajului pudic – pentru a spori natalitatea, cu spaima că ”naționalitățile conlocuitoare” ne vor cotropi.

Bărbații și femeile fac copii din diverse motive, inventariate în diferite glosare care analizează nevoia speciei umane de a se reproduce, dar prea puțin cu gândul că e un “act patriotic”. Dacă veți căuta motivele pentru care se fac copii, veți afla că argumentele sunt multiple – de la iubire pentru celălalt, care se traduce în dorința de a “materializa” sentimentul de dragoste, până la speranța că un copil îți salvează căsnicia/relația, că el, copilul, la bătrânețe îți va aduce un pahar măcar cu apă, dacă nu cu lapte, sau uneori ca mijloc de șantaj, ultima variantă fiind cea mai nevolnică.

Îndemnul de a face copii – “măritate sau nemăritate”- cu gândul la patrie sună straniu, când doar acum ceva timp reproșul era că suntem “o țară de mămicuțe”.

Întrebarea pentru responsabilii politici este: de ce nu mai fac românii copii? Primul răspuns, de bun-simț, atunci când cetățenii unei națiuni nu mai fac copii, se poate găsi în lipsa de încredere în viitor, în capacitatea țării de a oferi cadrul sănătos de a crește copilul cum se cuvine și nu la întâmplare.

Președintele României se miră: “Cum Dumnezeu femeia rromă poate ține 5-6 copii, iar românca nu?” (conform site-ului ziare.com). Uluitoare naivitate! Adică, despre “ținut” e vorba și nu despre crescut, în condiții de demnitate umană. Acesta e verbul: ”să ții” un copil, nu să îl crești. Într-adevăr, pentru “a-l ţine” e suficient să fii asistat social. Pentru a-l creşte, ai nevoie de mult mai mult.

Numărul nou-născuților în România nu a depășit