Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, şi-a prezentat, vineri, bilanţul la şase luni de la preluarea acestui portofoliu, în prezenţa preşedintelui PNL, Crin Antonescu, punctând asupra deblocării POS Transporturi şi a privatizării CFR Marfă.
Fenechiu a declarat că în cele şase luni de mandat a reuşit să deblocheze Programul Operaţional Sectorial pentru Transporturi, urmând ca anumite secţiuni de autostradă, dar şi lucrări la metroul din Bucureşti, să poată fi decontate din fonduri europene.
De asemenea, el a susţinut că a pregătit demararea unor proiecte în parteneriat public privat precum autostrada Iaşi – Târgu Mureş, precum şi o serie de lucrări în Portul Constanţa.
În plus, ministrul Transporturilor a susţinut că lucrări pentru o serie de aeroporturi ar urma să fie decontate din fonduri europene.
Un alt punct subliniat de Fenechiu a vizat procesul de privatizare al CFR Marfă.
De asemenea, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că a ţinut să fie prezent la prezentarea bilanţului ministrului Transporturilor deoarece l-a susţinut pentru acest portofoliu atât în partid, cât şi la nivelul USL.
"S-a făcut un scandal enorm, s-a făcut o propagandă neţărmuită, în legătură cu prezenţa domnului Fenechiu în Guvern, cu faptul că acesta ar fi un puct slab pentru România, cu faptul că ar fi inadmisibil ca cineva care are pe rol un proces – nu se precizează exact situaţia, condiţiile – probleme cu justiţia. E mai bine pentru propagandă să spui aşa...Toate aceste lucruri au apăsat şi apasă în continuare asupra unui om politic care este, totuşi, un om în carne şi oase, ca fiecare dintre noi (...) Îndrăznesc să sper că poate pe viitor, pentru un om care a realizat într-un mod atât de spectaculos nişte obiective atât de importante pentru România, lucrurile vor fi distinse", a susţinut Antonescu.
Liderul PNL a precizat că dintre