Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evenimentul zilei şi lupta de a fi cei mai buni

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

De 21 de ani, Evenimentul zilei vă oferă, zilnic, cele mai importante sau interesante ştiri. Sunt câteva milioane de oameni care, de-a lungul acestor ani, au citit ziarul cu bulină roşie, gândit în 1992 de Ion Cristoiu.

Categoric, perioada romantică a jurnalismului românesc a trecut, s-a stins încet-încet, pe la începutul anilor 2000, când mogulii şi-au făcut apariţia. Astăzi vorbim de o industrializare a presei, în care factorul economic primează, fie că vorbim de tirajul ziarului pe hârtie cu miros de cerneală tipografică, fie de suportul de on-line, accesat de pe computer, laptop sau telefonul mobil. Suntem încă mulţi dintre jurnaliştii de acum 21 de ani care ne-am adaptat tehnologiei moderne, deşi încă avem nostalgia pixului alergând pe foaia de hârtie sau a maşinii de scris ce muşca cu dinţii din coala albă. Unii am început lângă Ion Cristoiu, alţii în cadrul echipelor care au urmat, însă pe toţi ne-a unit brandul EVZ şi spiritul viu de a da partenerilor noştri, cititorii, un ziar interesant, în pas cu vremurile.

Evident că sunt subiectivă când scriu despre primii 5 ani ai Evenimentului zilei, fiindcă aceea e perioada în care am construit alături de colegii mei, sub bagheta lui Ion Cristoiu, cel mai puternic ziar care a schimbat faţa presei post-decembriste.

Atunci noi, vreo 200 de tineri, am fost cei care am făcut ca sute de mii de oameni să stea la coadă la tarabă, în fiecare dimineaţă, ca să cumpere ”Bulina roşie”. În anul 1995 tipăream 600.000 de exemplare. Noi eram cei care aflam primii despre ce se întâmpla în spatele uşilor închise de la Cotroceni, de la Palatul Victoria şi din restul instituţiilor. Publicam mereu ştiri pe care oamenii nu le auzeau la televizor. Această politică editorială o avem şi acum. Iar dacă e vorba de un eveniment pe care-l difuzează toată media, reporterul EVZ va aduce mereu un plus de informaţie care să facă distin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 4 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 2 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 51 minute
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 3 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 5 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 4 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°