Ortodoxia şi-a prohodit un puternic mărturisitor al ei. Unii se vaită că l-am pierdut. Alţii îl cinstesc după putere şi pricepere. Câţiva îl idolatrizează. Dar numai Dumnezeu cunoaşte cu adevărat pe slujitorul său, Arhim. Iustin Pârvu. Pentru noi, ar fi bine să ştim măcar că trăieşte.
Ortodoxia nu este un spaţiu al pierderilor. Cu fiecare duhovnic pe care îl are, cu fiecare mărturie ce se face în numele ei, ea se îmbogăţeşte. Creşte şi trăieşte din ce în ce mai viguros, spre nemurire veşnică şi sfântă. Hristos Însuşi stârneşte ironia celor din jur, când spune despre o copilă decedată că n-a murit, ci doarme. De aceea, în spiritualitatea Ortodoxă nu prea regăsim termenul de mort, ci de adormit. Iar aceasta, tot din dragostea Domnului faţă de omul slab şi căzut în păcate. Pentru ca răutatea păcatului să aibă un sfârşit. Iar viaţa veşnică, un început.
Din mila Domnului, Părintele Arhim. Iustin Pârvu a adormit. Cuvintele sunt slabe pentru a reda complet statura acestui mărturisitor al credinţei. Un munte de credinţă, din care au izvorât râuri de cuvinte vii şi mângâietoare pentru multe suflete. Un munte de dârzenie, prin care şi-a păstrat şi apărat valorile hristice, în care a crezut. Acestea ar trebui să ne fie suficiente pentru a-l socoti un mărturisitor, primit acum în braţele celorlalţi preoţi fraţi de generaţie şi suferinţă: Stăniloae, Cleopa, Arsenie (Boca şi Papcioc), şi mulţi, mulţi alţii, episcopi, preoţi şi credincioşi, care au suferit pentru că au crezut în valori pe care puternicii zilei le dispreţuiau. Mai ales că în aceste vremuri vedem cum prostituţia spirituală umblă nestingherită, fluturând steagul civilizaţiei umane. Dar până la urmă, doar Dumnezeu ştie cu adevărat care este statura duhovnicească a Părintelui. Noi, cel mult, ne putem manifesta evlavia personală faţă de dânsul.
Desigur, fiecare s-a raportat după puterea lui, la a
