“După ce dictatorul român Nicolae Ceauşescu a fost răsturnat de la putere, în 1989, lumea a aflat despre condiţiile şocante în care mulţi copii trăiau în orfelinatele din România. Douăzeci de ani mai târziu, aceşti copii au ajuns adulţi, iar pentru unii dintre ei, cel puţin, viaţa este cu mult mai bună decât în trecut”. Aşa şi-a început reportajul despre tinerii din perioada comunistă, ajunşi acum adulţi, jurnalista Tessa Dunlop de la BBC. Citeşte mai jos întregul articol.
Să ajungi la Siret este să ajungi la capătul lumii. Trenul de noapte de la Bucureşti nu ajunge decât până la Suceava, un oraş istoric schilodit de comunişti. Imediat după revoluţia din 1989 am călătorit din Suceava în Siret într-un taxi găsit cu greu. Azi, Cătălin mă aştepta în gară, lustruindu-şi ostentativ maşina Vauxhall Astra. Drumul, printre culturile de varză şi porumb, printre cai cu căruţe şi un cer de culoare roz, care se pierdea în câmpiile Moldovei, este un memento pentru cât de departe este acest loc de aerul îmbâcsit şi prăfuit al Gării de Nord din Bucureşti.
Siret era un oraş de graniţă liniştit, la mică distanţă de vasta întindere a URSS. Schimbarea a survenit abrupt în 1990, atunci când secretul acestui oraş a fost dezvăluit lumii internaţionale. Într-o fostă cazarmă cu patru etaje, care a aparţinut armatei austriece, România a ascuns cel mai mare gulag pentru copii abandonaţi şi cu dizabilităţi, departe de capitala Bucureşti. Comuniştii nu se descurcau bine cu imperfecţiunile.
În joc au intrat apoi străinii, care s-au oferit să ajute. Orfanii au plâns, iar antreprenorii din Siret au cumpărat bere germană pentru nou-veniţii importanţi. Unele organizaţii de caritate au continuat să ajute, altele şi-au mutat interesul odată cu ştirile, dar pe fondul oprobiului general, Siretul şi mulţi dintre tinerii săi abandonaţi au rămas pe loc.
Aceşti tineri sunt adulţi a
