Galerie Foto
La Muzeul de Artă din Timişoara poate fi încă văzută expoziţia pictorului Igor Isac. Universitarul timişorean Gabriel Kelemen, doctor în arte vizuale, aduce – în cele ce urmează – un argument temeinic şi plin de nuanţe pentru întâlnirea iubitorului de artă cu lucrările lui Isac:
“Igor Isac aduce cu sine acel aer blând, cald, desprins cu tot cu dealurile molcome, sinusoidale ale minunatei Basarabii. Odată cu pleiada licăririlor mirifice a fiecărei picturi, plonjăm agale în frunzişul sideral, suav, aproape melodic al impalpabilei materii vegetale. Mozaicul foliar, pretext plastic cu iz impresionist, evocă limpede, învăluind în interminabila şi veşnica seară albastră, pali nila a unui albastru adânc, paradoxal, al zorilor-serilor într-un spaţiu fragil, efemer şi parcă veşnic, oglindă imuabilă a destinului ca umbră.
Pâlcuri răzleţe de frunze-umbre, asemeni unor vetre stinse, cuiburi maternale părăsite, fugare movile policrome aşezate de-a valma aproape totdeauna în partea baricentrului compoziţional, evocând persuasiv, blajin, într-un strigăt surd, mocnit, durerea dezrădăcinării. Artist complex, cu deschideri largi, puternic ancorat în peisajul cultural balcanic, ce menţine vie torţa pensulei de fum, cer de mărgean, apa şi umbra-lumina picturii sale făcută parcă din aluatul inepuizabil al filonului nativ. Copacul desfrunzit, simbol vetust, vorbeşte tainic prin aerienele fâlfâiri de aripi de clorofilă smulse în zborul zigzagat, un zbor al căderii icarice, al desprinderii de ramura maternală. Astfel frunzişul autumnal haotic orfan se aglutinează în prototipuri habituale eludând diseminarea, refăcând vatra-deal-sânul maternal într-un spaţiu cromatic adânc, elegia rece, nici diurn nici nocturn, evanescenţă difuză, ostilă, fractură din lacrimi de nor.
Igor Isac vorbeşte foşnind cuvintele-i din smalţ de soare, aşează în ierbare de vis policromi
