Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Ponta – armonii picturale

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 21 iunie 2013 ·

Pictura de şevalet a lui Ioan Ponta este una de „atmosferă”, având ingredientele confesiveşi nostalgice ale traseelor existenţiale parcurse anterior.

Dacă în multe situaţii reperele biografice ale cuiva sunt aproape indiferente când se doreşte elucidarea vreunui proiect artistic, în altele acestea primesc o miză covârşitoare, chiar decisivă. Este cazul actualului expozant de la Galeria „Cupola”. Născut la Petrila, aproape de Hunedoara, în 1936, Ioan Ponta s-a iniţiat în pictură la Facultatea de Arte Plastice din capitala Moldovei (1963), frecventând apoi şi cursurile Institutului bucureştean de Arte Plastice „N. Grigorescu”. Atât mediul de formare, cât şi preocupările artistice de mai târziu îl apropie de tiparele vechii şcoli ieşene, una relativ conservatoare – au spus criticii exigenţi, favorabile îndeosebi bunului antrenament pictural şi mai puţin stridenţelor sau ereziilor de orice fel.

Cine este Ioan Ponta? Un artist generos în intenţii, un pedant „interpret” al formelor, culorilor şi sunetelor, care şi-a distribuit sensibilitatea funcţie de ispitele muzelor favorite. Ani de-a rândul, a preschimbat tăcerea atelierului cu eufonia sălilor de concert. Muzica de cor, cea de-a doua sa investiţie de talent, i-a oferit oferit numeroase bucurii personale. Înainte de toate, satisfacţia de a-şi exersa vocea, de a o pune în acord cu ritmurile, timbrul şi tonalităţile celorlalţi. I-a prilejuit, pe de altă parte, ocazii nesperate de a frecventa drumurile şi cetăţile europene. Nu este, aşadar, întâmplător că lucrările „pictorului-tenor” poartă vizibil amprenta acestei duble calificări, asumate cu distincţie şi pasiune.

Pictura de şevalet a lui Ioan Ponta este una de „atmosferă”, având ingredientele confesive şi nostalgice ale traseelor existenţiale parcurse anterior. Fiecare tablou pare decupat dintr-un jurnal de călătorie în imagini, descriind locuri şi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 8 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum o ora
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum 8 ore
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 10 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 13 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Alegeri parlamentare în Franţa: 250.000 de manifestanţi au protestat împotriva extremei drepte în Franţa

G4Media acum 10 ore
Cel puţin 250.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă în Franţa, în semn de protest împotriva extremei drepte, aflată în poziţie de forţă în perspectiva alegerilor legislative anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron, în timp ce noua coaliţ

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 11 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 9 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

14°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
dum.

15°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°