Echipa antrenata de Catalin Chirila a fost invinsa de Cetatea Tg. Neamt, cu scorul de 2-1, in meciul de baraj pentru promovarea in liga a III-a, ce a avut loc, miercuri dupa amiaza, pe stadionul Emil Alexandrescu din Iasi.
Inaintea partidei, Cetatea Tg. Neamt era cotata cu sanse mari de a promova in liga a III-a. in prima repriza, echipa nemteana si-a respectat statutul de favorita si a practicat un joc superior botosanenilor. Cetatea Tg. Neamt a deschis scorul in minutul 7 prin Zavate care a transformat o lovitura de la 11 metri. Un minut mai devreme, Lupu a faultat in careu iar centralul Ciprian Amarandei a dictat lovitura de la 11 metri.
In minutul 22, Cetatea Tg. Neamt a majorat scorul prin Bucataru care l-a invins pe Satco cu un sut din interiorul careului. La pauza, scorul a 2-0 pentru Cetatea Tg. Neamt si dupa cum au decurs lucrurile se parea ca aceasta formatie se va impune la pas.
In partea secunda, botosanenii au fost mai prezenti in joc si dupa cateva oportunitati de a marca, in minutul 72 au redus din diferenta prin Dolhescu. Sapte minute mai tarziu, Netbay a egalat dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Botosanenii au protestat vehement la adresa asistentului dar inutil. Partida s-a incheiat cu scorul de 2-1 pentru Cetatea Tg. Neamt si astfel, Luceafarul Mihai Eminescu a ratat sansa pentru a juca din nou in liga a III-a. (Razvan Sauciuc)
Declaratii:
Catalin Chirila, antrenorul Luceafarul Mihai Eminescu: „Sunt suparat pentru ca soarta jocului a fost decisa de o greseala de arbitraj. Daca faceam 2-2, in mod sigur intorceam soarta jocului, mai ales ca jucam 11 conta 10. La un meci decisiv, o asemenea greseala isi spune cuvantul. Am jucat foarte slab in prima repriza dar am reusit sa ne reorganizam la pauza. A doua repriza a fost clar a noastra. O munca de un an de zile s-a destramat in 90 de minute. Asta este fotbal