Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RA-APPS a redus din nou preţul imobilelor şi se îndreaptă spre vânzarea prin negociere

Publicat in Antena 3, vineri 21 iunie 2013 ·

RA-APPS a decis ca în luna iulie să organizeze o a treia licitaţie pentru mai mult de 23 de apartamente, vile, spaţii comerciale şi terenuri, reducând din nou preţul, de această dată cu 20%, deşi experţii au explicat că singura soluţie pentru un câştig mai bun este un fond imobiliar listat la bursă, informează Mediafax.

Deşi nu a reuşit să vândă nimic până acum, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) continuă să ofere la vânzare imobilele din patrimoniu şi apelează la sistemul avizat în primăvară de Guvern, cu reducerea preţului de pornire la licitaţii reluate, îndreptându-se astfel spre procedura vânzării prin negociere directă, la un preţ mult scăzut faţă de cel iniţial.

Pentru luna iulie, regia a decis astfel să organizeze o a treia licitaţie pentru mai multe apartamente, spaţii comerciale şi terenuri, cu un preţ de pornire al licitaţiei cu 20% mai mic comparativ cu cel iniţial.

Pentru un apartament de 62 metri pătraţi din Cluj-Napoca, preţul a fost redus de la 66.000 euro (prima licitaţie) la 59.600 euro (a doua licitaţie) şi, acum, la 53.500 euro (a treia licitaţie), iar pentru vila Predeal de 260 mp din aceeaşi staţiune montană, preţul a fost scăzut de la 240.100 euro la 217.300 euro şi la 203.200 euro.

Un teren liber de 2.656 mp din Predeal este oferit cu 350.400 euro, în scădere de la 438.000 şi 394.200 euro, terenul de tenis al hotelui Arad din Neptun-Olimp, de 6.661 mp, este propus cu 894.000 euro, de la 1.117.500 euro şi 1.006.000 euro, iar terenul de minigolf al aceluiaşi hotel, de 7.753 mp, este scos la vânzare acum cu 1.036.800 euro, în scădere de la 1.296.000 euro şi 1.166.400 euro.

Spaţiu comercial de 162 mp de pe Aleea Căuzaşi din Bucureşti este propus cu 236.800 euro, de la 296.000 euro şi 266.400 euro, iar un alt spaţiu comercial din aceeaşi zonă, de 39 mp, este oferit cu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 10 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°