De-a lungul timpului, am stabilit clar, în paginile acestei publicaţii, că Iisus trebuie să se reîntoarcă printre noi. A venit însă vremea să aflăm care vor fi primele măsuri pe care le va lua, atunci când va ateriza pe Otopeni. Ne vor ajuta câţiva credincioşi informaţi, din Târgşoru Vechi.
Semne că vine Iisus sunt destule: cutremure, inundaţii şi tot felul de urme pe cer. Din discuţiile cu specialişitii în credinţă, am înţeles că e vorba de nişte luminiţe albe, care se tot învârt pe sus, ca şi cum nava cu care vine Fiul Domnului nu prea ştie unde să aterizeze. E important că am stabilit că trebuie să apară Iisus, dar parcă ar fi bine să ştim şi ce va face în prima zi pe Pământ şi cum o să-l recunoaştem, că nu cred că o să vină la “Românii au talent”, ca să meargă pe apă sau să redea vederea unor orbi.
Încă de la început,
am înţeles că Iisus nu vine în România în concediu, deşi n-ar fi rău să se ducă şi El câteva zile la Costineşti şi să-şi dea cu părerea despre ce se întâmplă pe acolo. O mamaie care are credinţa în sânge i-a transmis clar că are de lucru: ”Nu zic să se apuce de treabă din prima zi, dar, după ce se uită un pic la ce se întâmplă aici, trebuie să ia imediat măsuri. Şi mă refer la oamenii ăştia răi, care fac numai nenorociri şi care trebuie luaţi un pic la întrebări”. Mamaia nu era adepta violenţei şi credea că Fiul Domnului ar trebui să înceapă cu scurte interviuri, care să se încheie cu nişte ameninţări voalate.
”Iisus va sta o singură zi pe planeta noastră şi atunci va rezolva toate problemele. Va face o curăţenie generală şi va scăpa lumea de hoţi şi de puturoşi, pentru că aşa nu se mai poate. Aceştia vor fi duşi pe o planetă specială, unde sunt ţinuţi păcătoşii. Ăla e, de fapt, Iadul. Sunt sigur că va lăsa aici numai oameni care îşi văd de treaba lor”, mi-a spus un domn informat, plin de încredere în capacitatea de selecţie