O declaraţie care vizează fapte de corupţie dată de un fost oficial al Ministerului Economiei şi care ar fi putut să facă obiectul unei anchete a Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl vizează pe şeful poliţiştilor gorjeni Viorel Salvador Caragea. Declaraţia îi aparţine lui Dumitru Pârvulescu, fost subsecretar de stat şi secretar general adjunct în cadrul Ministerului Economiei, care a declarat, în dosarul „Pavel”, că actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Caragea, i-ar fi sugerat să-i dea o sumă mare de bani pentru că ar fi deţinut informaţii compormiţătoare în legătură cu acuzaţiile care i se aduceau funcţionarului din administraţia centrală.
Actul oficial este semnat de procurorul de caz, adică Emil Moţa, apărătorul legal al inculpatului şi Dumitru Pârvulescu. Astăzi, magistratul a neagat că respectiva declaraţie există şi este publică, în dosarul aflat acum pe rolul instanţei.
Mai multe amănunte în Gazeta de Sud.
Editor: Mariana Butnariu
O declaraţie care vizează fapte de corupţie dată de un fost oficial al Ministerului Economiei şi care ar fi putut să facă obiectul unei anchete a Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl vizează pe şeful poliţiştilor gorjeni Viorel Salvador Caragea. Declaraţia îi aparţine lui Dumitru Pârvulescu, fost subsecretar de stat şi secretar general adjunct în cadrul Ministerului Economiei, care a declarat, în dosarul „Pavel”, că actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Caragea, i-ar fi sugerat să-i dea o sumă mare de bani pentru că ar fi deţinut informaţii compormiţătoare în legătură cu acuzaţiile care i se aduceau funcţionarului din administraţia centrală.
Actul oficial este semnat de procurorul de caz, adică Emil Moţa, apărătorul legal al inculpatului şi Dumitru Pârvulescu. Astăzi, magistratul a neagat că respectiva declaraţie există şi este publică, în dosa