Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât scot românii din buzunar pentru alimente în comparaţie cu alte ţări europene

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 21 iunie 2013 ·

Preţurile la alimente din România reprezintă două treimi din media la nivelul UE, apropiindu-se chiar de medie la brânză, lapte şi ouă, în timp ce nivelul de trai este la jumătate faţă de Europa.

Preţurile alimentelor şi băuturilor nonalcoolice în România reprezintă 67% din media UE, potrivit unui comunicat transmis vineri de Eurostat.

Totodată, dintr-un raport prezentat miercuri de Eurostat reiese că nivelul de trai din România, măsurat prin indicele consumului individual real per capita, este cel mai scăzut din UE, reprezentând 48% din medie.

Ambele seturi de date se referă la anul 2012.

Consumul individual real per capita exprimat la paritatea puterii de cumpărare reprezintă un indicator mai relevant al nivelului de trai faţă de Produsul Intern Brut per capita.

Românii plătesc pentru pâine şi cereale 63% din preţul mediu înregistrat în UE, iar carnea costă 57% faţă de media UE. Laptele, brânza şi ouăle au preţuri apropiate de nivelul din Europa, reprezentând 93% din media UE.

Preţurile alimentelor şi băuturilor non-alcoolice variază semnificativ pe teritoriul Uniunii Europene, de la mai puţin de 70% din media UE în Polonia, România şi Bulgaria la 143% în Danemarca, 124% în Suedia sau 120% în Austria, potrivit Eurostat.

Bulgaria se află într-o situaţie similară cu a României, preţurile la alimente reprezentând 68% din media UE în timp ce indicele nivelului de trai se plasează la 49% faţă de media europeană.

În Polonia, preţurile alimentelor reprezintă 61% din media UE, cel mai redus nivel din Europa, însă indicele nivelului de trai este de 71% din media europeană.

Alimentele costă 81% din preţul mediu UE în Ungaria, în timp ce puterea de cumpărare se plasează la 61% din media Uniunii.

Cehii plătesc preţuri reprezentând 84% din media UE pentru alimente, iar puterea de cumpărare se plasează la 69% din

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dolj. Rezultate finale alegeri prezidenţiale turul 1. Cum au votat doljenii

Mediafax acum 23 minute
Rezultate alegeri prezidenţiale turul 1 în judeţul Dolj ION-MARCEL CIOLACU 81.714 -30,43 % CĂLIN GEORGESCU - 48.124 - 17,92 % GEORGE-NICOLAE SIMION - 42.785 - 15,93 % ELENA-VALERICA LASCONI - 35.472 -13,21 % NICOLAE-IONEL CIUCĂ -32.297 -12,03 % MIRC

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum o ora
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 2 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 3 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 2 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 2 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum o ora
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 5 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum o ora
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°