Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Avem cu ce ne lăuda! Olimpicii ploieşteni şi profesorii acestora au fost premiaţi

Publicat in Adevarul, vineri 21 iunie 2013 ·

165 de olimpici ploieşteni, câştigători de premii naţionale şi internaţionale, dar şi peste 100 de profesori, unii cu mai mulţi „discipoli“ premianţi au fost răsplătiţi vineri cu diplome şi bani pentru performanţele excepţionale din acest an şcolar

Ultima zi din anul şcolar 2012-2013 a fost una specială pentru „elita“ de elevi şi profesori din Ploieşti. 165 de olimpici şi 102 dascăli au fost răsplătiţi de Primăria Ploieşti cu diplome şi bani pentru efortul depus în ultimele luni, performanţe care s-au concretizat în foarte multe medalii şi premii care au fost aduse la Ploieşti de la concursuri naţionale şi internaţionale.

Excelenţa s-a tradus prin faptul că 8 elevi din Ploieşti au fost selecţionaţi pentru loturile restrânse care au reprezentat România la concursurile internaţionale (mulţi dintre ei nici nu au putut ajunge la premiere pentru că se pregătesc sau sunt pe drum spre olimpiade, astfel că şi-au trimis părinţii să ridice premiile), 38 de elevi au luat premii I la olimpiadele naţionale, 17 premiul II, 18 premiul III, iar alţi 74 menţiuni, menţiuni speciale şi medalii.

Doar câteva exemple: Tiberiu Pană, elev în clasa a X-a la Colegiul Mihai Viteazul din Ploieşti a a fost premiat cu medalia de argint la cea de a IX-a editie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinte pentru Juniori, la Teheran, în decembrie 2012, Vlad Costin Alexandru (clasa a XI-a), tot de la LMV a fost selecţionat pentru lotul naţional de informatică al României, Radu Voroneanu, proaspăt absolvent al Colegiului Naţional I.L.Caragiale, a adunat în ultimii ani aproape toate medaliile de aur de la olimpiadele şi balcaniadele internaţionale de profil, Ioana Ciurea a fost selecţionată în lotul care va reprezenta România la Berna, la Olimpiada Internaţională de biologie, iar Alexandru Călin, clasa a X-a în LMV, a participat la Olimpiada Internaţională de Astronomie din Gwangju (Coreea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Marine Le Pen, condamnată la 4 ani de închisoare, 100.000 € amendă şi cinci ani de ineligibilitate/ O candidatură în alegerile prezidenţiale din 2027, compromisă /Kremlinul acuză Franţa de ”încălcare a normelor democratice”/Ce spun Salvini şi Orban

News.ro acum 20 minute
Fosta preşedintă a Partidului Rassemblement national (RN, extremă dreapta) Marine Le Pen, găsită vinovată de deturnare de fonduri în dosarul asistenţilor parlamentari ai Frontului Naţional (FN, devenit RN), a fost condamnată luni la patru ani de înc

Ministerul Educaţiei: 64,01% dintre lucrările la Limba română de la simularea Evaluării Naţionale de la clasa a VIII-a, note mai mari sau egale cu 5/ La Matematică, procentul acestora este de 71,97

News.ro acum 20 minute
Ministerul Educaţiei anunţă că 64,01% dintre lucrările la Limba şi literatura română înregistrate în cadrul simulării Evaluării Naţionale de la clasa a VIII-a au primit note mai mari sau egale cu 5, în timp ce la Matematică procentul celor din aceas

Marine Le Pen, condamnată în dosarul în care este acuzată de deturnare de fonduri publice. Ea nu va mai putea candida la alegerile prezidenţiale din 2027. Marine Le Pen a plecat de la tribunal înainte să-şi afle pedeapsa

News.ro acum o ora
Şefa extremei drepte franceze Marine Le Pen a fost condamnată luni de un Tribunal Corecţional, la Paris, la o pedeapsă de ineligibilitate cu execuţie provizorie - adică aplicată imediat, fără a putea fi modifiată inclusiv în cazul unui apel - în dos

Fiica lui Ioan Crișan, afaceristul ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, în arest după ce și-a rupt brăţara de monitorizare

HotNews acum o ora
Laura Bîlcea, fiica omului de afaceri arădean Ioan Crișan, ucis în mai 2021 în explozia maşinii sale, şi-a distrus brăţara de monitorizare. Poliţiştii i-au montat o altă brăţară și au sesizat Curtea de Apel Timişoara, care urmează să stabilească noi

Traian Băsescu afirmă că SUA au o singură problemă în relația cu România: „Se pune astfel sub semnul întrebării anularea alegerilor din noiembrie”

HotNews acum 2 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat luni că actuala administrație a Statelor Unite are o singură problemă legată de România „Problema relaţiei cu SUA nu este nici ambasadorul, nici ministrul de externe şi nici lipsa unui împuternicit special

Suveraniștii la putere într-un sondaj comandat de Nicușor Dan: George Simion și Victor Ponta ar intra în turul 2

Wall-Street.ro acum 2 ore
Într-un nou sondaj de opinie realizat la comanda edilului Capitalei, acesta nu este cotat cu șanse să intre în turul 2 al prezidențialelor din mai. Conform casei de sondare Verifield care a realizat sondajul, George Simion și Victor Ponta ar fi pref

Bucureşti: Elev găsit inconştient în baia unei unităţi de învăţământ din Sectorul 6, lângă un recipient cu alcool/ El a fost dus la spital/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum 20 minute
Un elev de 17 ani a fost găsit inconştient, luni, în baia unei unităţi de învăţământ din Sectorul 6 al Capitalei, lângă el fiind un recipient cu alcool. El a fost transportat la spital. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Un nou episod de răcire semnificativă, urmat de temperaturi de până la 20 de grade. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Această săptămână va aduce o încălzire ușoară a vremii în toate zonele țării, cu maxime termice ce vor oscila între 16 și 18 grade, însă către finalul săptămânii vremea se va răci brusc și semnificativ, pentru câteva zile, conform meteorologilor. Du

Profesor de sport de la o școală din Prahova, arestat preventiv după ce a agresat sexual un elev

HotNews acum 2 ore
Un profesor de Educație fizică a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a agresat sexual un elev de la o școală gimnazială din județul Prahova, scrie Agerpres. Profesorul în vârstă de 37 de ani, din Ploiești, va sta 30 de zile după gratii, iar cont

UPDATE - Prahova: Scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă, pe DN 1. Autorităţile au evacuat zona. Traficul rutier a fost blocat, cirulaţia fiind deviată/ A fost transmis mesaj RO-Alert/ Operaţiunea de transvazare, încheiată - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Drumul Naţional 1 a fost blocat, luni dimineaţă, în judeţul Prahova, în zona oraşului Comarnic. după ce dintr-o cisternă au fost semnalate scurgeri de acid sulfuric. Autorităţile din judeţ au anunţat că populaţia din zonă a fost evacuată. Substanţa

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/17°
mar.

10°/15°
mie.

10°/16°
joi

8°/12°
Iasi
acum

13°
lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

7°/11°
joi

7°/11°
Constanta
acum

14°
lun.

7°/14°
mar.

6°/11°
mie.

9°/11°
joi

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

8°/11°
mar.

7°/15°
mie.

8°/15°
joi

4°/12°
Timisoara
acum

12°
lun.

8°/12°
mar.

6°/15°
mie.

7°/16°
joi

5°/13°