Sile Cămătaru ar putea fi eliberat astăzi dacă judecătorii Înaltei Curţi aprobă înlocuirea măsurii de arest preventiv cu obligaţia ca acesta să nu părăsească localitatea de domiciliu timp de 30 de zile. Curtea de Apel a admis cererea lui Sile Cămătaru, însă procurorii au atacat decizia cu recurs.
Propunerea de prelungire a arestului preventiv pentru Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, fratele acestuia, Ion Balint, şi alţi opt membri ai grupărilor Cămătarilor şi Sportivilor, formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a fost judecată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti.
Instanţa a admis atunci propunerea procurorilor în cazul lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, astfel că aceştia vor rămâne după gratii până la 21 iulie, însă a hotărât că Sile Cămătaru şi Marian Sârbu, zis Box, pot fi eliberaţi cu condiţia ca până la 21 iulie să nu părăsească localitatea în care au domiciliul.
Pe 19 aprilie, tot Curtea de Apel Bucureşti i-a respins lui Sile Cămătaru o cerere de revocare a măsurii arestării preventive, pe motiv că aceasta este inadmisibilă.
Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi ca Nuţu şi Sile Cămătaru, şi alţi 11 membri ai clanurilor Cămătarilor şi Sportivilor se află în arest preventiv din 23 februarie. Aceştia au fost reţinuţi, împreună cu alţi 27 de membri ai celor două clanuri, în urma a 115 percheziţii efectuate de autorităţi. De la locuinţele suspecţilor au fost ridicate atunci sume importante de bani, bijuterii, maşini de lux şi droguri.
Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în perioada 2008 - 2012, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, „în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti“, susţin anchetato