Vă daţi seama că n-am putut să trec prea uşor peste faptul că Alexandra Stan a mâncat bătaie de la impresar. Cine naiba mai e şi Alexandra Stan?, asta e o altă discuţie, pentru care nu avem timp acum. Aş fi trecut totuşi peste caz, dar de la vânătăile ei s-a ajuns la vânătăile femeilor din România. Şi n-a mai fost decât un pas până când s-a tras concluzia că bărbaţii români îşi bat nevestele. Şi asta pentru că sunt porci şi needucaţi. Însă nu m-am mulţumit cu aparenţele astea înşelătoare, aşa că i-am întrebat chiar pe bărbaţi ce e în mintea lor atunci când devin violenţi.
Gelozia
În mintea unui domn cu mustaţă din Boldeşti-Scăieni, de exemplu, nu era nimic, pentru că vedea negru în fața ochilor: „În cazul meu e vorba de nervi. Dacă mă enervează atunci când vin de la serviciu şi sunt obosit, e clar că nu e bine. Mi se pune ceva negru în faţa ochilor, ca un zid, şi o mai ating, de ce să te mint? Dacă m-ar lăsa să dorm un pic, îţi jur că nu i-aş face niciodată nimic”.
De la nervi, trecem la gelozie, acolo unde m-a adus tot un tip cu mustaţă, care avea un principu sănătos: dădea doar cu palma, nu cu pumnul: „Cele mai multe femei o încasează din vina lor, pentru că se uită după bărbaţii cu bani. Soţii devin atunci geloşi şi le mai ating. Doar nu sunt nebuni, să le bată degeaba. Şi eu recunosc că am mai atins-o, dar nu s-a pus problema să dau ca într-un animal. Folosesc doar palma”.
Un domn ceva mai în vârstă a susţinut teoria cu gelozia: „Cele mai multe femei o caută cu lumânarea, pentru că aruncă un ochi şi la un alt individ, care e mai frumos sau care are mai mulţi bani. Soţul vede că i-a plecat un ochi şi o atinge. Şi eu am dat într-o femeie, când mi-am dat seama că făcea sex cu un vecin. M-a apucat tremuratul şi vreo zece minute n-am mai fost io”.
Băutura
Ajungem acum şi la băutură, cu ajutorul unui tânăr sincer, care a admis că alco