Nu știu alții cum sunt, deși înclin să cred că nici ei nu sunt mai breji, dar noi am devenit o țară de Trăsnea, când ne era atât de simplu să fim doctori de limba română. O mai tăiam, o mai pansam, o mai injectam și ne-ar fi legat sufletele astea tot mai călătoare spre zări îmbietoare, în loc să devină tot mai îndepărtate, tot mai mici, măcinate de orgoliul adânc însămânțat încă de când stiloul tău păta foaia de hârtie, pe când cel al colegului de bancă părea că scrie de la sine. Blestem! Și pentru că domnii de la Academia Română dorm pe ei și bine fac, că atunci când se trezesc doar mai tipăresc niște dicționare să mai scoată astfel un ban, s-au gândit niște oameni de bine să mai pună un indicator pe drumul ăsta întortocheat al gramaticii. În plus, blogul confirmă ceea ce ar putea constitui o trăsătură a nației: nu suportăm critica. Chiar și când are sensul de analiză, de ”Așa, nu!”, de corijare a unuia spre folosul tuturor, nu alegem recunoașterea și îndreptarea greșelilor, ci luăm cele mai ascuțite cuvinte, le împlântăm și le răsucim virtual, doar-doar va curge un strop de sânge pe monitor.

Nu știu alții cum sunt, deși înclin să cred că nici ei nu sunt mai breji, dar noi am devenit o țară de Trăsnea, când ne era atât de simplu să fim doctori de limba română. O mai tăiam, o mai pansam, o mai injectam și ne-ar fi legat sufletele astea tot mai călătoare spre zări îmbietoare, în loc să devină tot mai îndepărtate, tot mai mici, măcinate de orgoliul adânc însămânțat încă de când stiloul tău păta foaia de hârtie, pe când cel al colegului de bancă părea că scrie de la sine. Blestem! Și pentru că domnii de la Academia Română dorm pe ei și bine fac, că atunci când se trezesc doar mai tipăresc niște dicționare să mai scoată astfel un ban, s-au gândit niște oameni de bine să mai pună un indicator pe drumul ăsta întortocheat al gramaticii. În plus, blogul confi