Averea preşedintelui egiptean înlăturat de la putere Hosni Mubarak, a soţiei sale Suzanne, a fiilor săi Alaa şi Gamal şi soţiilor acestora este evaluată la nouă miliarde de lire egiptene (aproximativ 1,2 miliarde de dolari), a anunţat joi Parchetul General.
Este pentru prima dată când o asemenea sumă este anunţată de către o sursă oficială, în urma a numeroase speculaţii sau informaţiilor parţiale, după înlăturarea regimului de la putere, în februarie 2011, în urma unei revolte populare.
"Rapoartele Autorităţii de Supraveghere Administrativă, Autorităţii pentru câştiguri ilicite şi Autorităţii Centrale de Conturi (trei organisme însărcinate cu supravegherea instituţiilor publice) au dovedit" că averea lui Mubarak se ridică la 9 miliarde de lire egiptene, a spus Mahmoud al-Hefnawy, un reprezentant al Parchetului, în faţa judecătorilor tribunalului penal din Cairo.
Această evaluare include bunurile soţiilor lui Alaa - Heidi Rassekh şi Gamal - Khadiga al-Gamal.
Suma include "valoarea averii acestora în numerar şi în acţiuni la firme din Egipt", a declarat al-Hefnawy, citat de agenţia oficială Mena. Sumele în bani se ridică la trei miliarde de lire egiptene, acţiunile la aproximativ cinci miliarde, iar bunurile imobiliare la un miliard, a precizat el, fără să ofere alte detalii, mai ales cu privire la sumele şi bunurile din străinătate.
"Mubarak şi-a folosit puterea pentru a se îmbogăţi pe el şi pe apropiaţii săi", a adăugat el.
Hosni Mubarak, în vârstă de 85 de ani, şi cei doi fii ai săi sunt deţinuţi într-o închisoare la sud de Cairo.
Fostul preşedinte a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în 2012, pentru complicitate la uciderea unorvmanifestanţi în cursul revoltelor şi pentru acuzaţii de corupţie, însă această hotărâre a fost anulată, justiţia deschizând un nou proces în mai.
Cei doi fii ai săi au fost achitaţi,