* proiectul naţional a fost derulat în semestrul al doilea, de către Centrul Antidrog Brăila, la Şcoala Gimnazială "Ion Creangă" * odată cu începerea noului an şcolar, proiectul va fi extins la noi clase de gimnaziu
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Brăila, a implementat în semestrul al II-lea al anului şcolar proiectul naţional de prevenire a consumului de droguri denumit generic "Necenzurat", la doua clase de a VI-a din cadrul Şcolii Gimnaziale "Ion Creangă" din municipiu. Formatorii judeţeni responsabili de implementarea proiectului au fost reprezentanţii celor două instituţii organizatoare, Centrul Antidrog, prin psih. Olga Condrat şi CJRAE prin prof. consilier Rodica Manuela Datcu, care au urmat formarea iniţială asigurată de Agenţia Naţionala Antidrog.
Proiectul s-a bucurat de aprecierea elevilor, care au fost beneficiari direcţi, datorită structurii sale bazată pe interactivitate, stimularea creativităţii, jocuri de rol, tehnici de activare a grupurilor sociale, comunicare, autocunoaştere, oglindă socială, invitaţii la reflecţie, dezvoltarea atitudinii critice la adresa consumului, etc.
"Programul «Necenzurat» are la bază modelul comprehensiv al influenţei sociale. Cele mai recente cercetări şi publicaţii în domeniu recunosc faptul că pentru cei mai mulţi adolescenţi consumul de droguri (alcool, tutun sau alte droguri) este parte a unui stil de viaţă. În acest sens, noile intervenţii de prevenire a consumului de droguri au la bază exersarea comportamentelor ce întăresc atitudinile şi abilităţile de a rezista presiunilor sociale pentru a consuma droguri", a precizat coordonatorul Centrului Antidrog Brăila, psiholog Olga Condrat.
Sustenabilitatea proiectului va fi asigurată de formarea a 20 cadre didactice şi psihologi şco