Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Descoperire macabră Nou-născut. aruncat pe malul Ialomiţei. În cartierul Costesti. oraşul Fieni

Publicat in Ziar Dambovita, vineri 21 iunie 2013 ·

Aflat la adunat de piatră, un bărbat a făcut o descoperire pe care nu o va uita toată viaţa: a găsit cadavrul unui prunc, acoperit de un sac. Poliţiştii dâmboviţeni sunt în alertă, după ce un bărbat a anunţat că a găsit pe malul râului Ialomiţa cadavrul unui bebeluş. Din primele verificări se pare că micuţul fusese născut recent, avea trei kilograme şi era de sex masculin. Oamenii legii încearcă acum să dea de urma mamei care şi-a abandonat pruncul şi să vadă dacă acesta a fost născut viu. Descoperirea a fost făcută pe malul râului Ialomiţa în zona cartierului Costeşti din oraşul Fieni. Bărbatul care a găsit cadavrul spune că aduna piatră de pe albia râului şi iniţial a crezut că este o păpuşă însă, când s-a apropiat şi-a dat seama că era vorba de un copil. Imediat bărbatul s-a speriat şi a alertat poliţia: “Da, eram la piatră împreună cu un coleg. Mergând pe prundul apei am zărit în apă un copil mic, ca o păpuşă. Prima dată am zis că e păpuşă după aceea am văzut că este copil şi imediat am sunat la poliţie. A venit poliţia şi a constatat cele de la faţa locului. Nu era în viaţă. Eu zic că era născut în noaptea respectivă, noi l-am găsit la ora 08:00 dimineaţa”, a declarat Robert Dârvaru, bărbatul care l-a găsit. Localnicii spun că în zonă nu s-a mai auzit o asemenea grozăvie şi cred că femeia care a abandonat copilul nu este din partea locului: “Da, am auzit că s-a găsit un copil mort pe malul apei. Era un bebeluş. Nu ştim cine l-a lăsat”, a declarat o localnică. “Am auzit că nişte băieţi care erau la piatră au găsit un bebeluş mort. Era un nou-născut aruncat, era cu cordonul ombilical netăiat. Nu ştiu dacă e de la noi din sat dar este posibil să fie şi din altă parte”, a declarat un localnic. “Era curat dar decedat. Este posibil să fi fost în viaţă când l-a lăsat. Din câte am auzit nu avea urme pe el”, a mai spus un localnic. “Băieţii erau la piatră şi-au găsit cop

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 21 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 39 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°