„Rapid” Bucureşti e o echipă celebră de fotbal, care acuma trece printr-o situaţie naşpa, fiind retrogradată în liga a doua. Cauzele sunt legate de lipsa sportivităţii financiare proprie ultimului patron al clubului, zgârcitul Copos. Care ba vinde clubul, ba nu-l vinde.
Ca să nu fie căzută în liga secundă, Rapidului nu i-a fost de nici un folos tradiţia sa de necontestat. În această tradiţie se înscrie şi palmaresul, şi culoarea vişinie a echipamentului, şi culoarea neagră a masei de suporteri. Despre care se zic multe lucruri, foarte puţine bune, însă. De exemplu, suporterii rapidişti, în general prost educaţi, au trecut în cv-ul lor costumul plin de scuipaţi al antrenorului unei echipe franceze, venite la Bucureşti pentru un joc oficial din cupele europene.
L-au tot scuipat din tribune pe săracu’ franţuz, până când şi-a luat ăla o umbrelă, să-l apere de stropii necivilizaţiei. Atâta ştiu suporterii rapidişti despre ospitalitate, atâta fac. Altfel, le place să cânte „peste tot suntem acasă.” Ceea ce nu e în ton cu adevărul, cum vom arăta în cele de mai jos.
Cel puţin suporterii celorlalte echipe bucureştene de tradiţie, rivale deci, se răzbună cum îi duce mintea pe rapidişti şi pe sângele lor gitan. Un banner întins în tribune la un meci suna cam aşa: „O mie de ciori, o singură soluţie: Ion Antonescu.”
Ion Antonescu, mareşalul. Care faţă de ţigani – „ciorile” amintite în text - avea aceeaşi opinie ca şeful său, taica Hitler.
Oricât de antipatic ne-ar fi „Rapidul”, propun să şutăm cu sete în rasismul acesta şi să spunem că a-l invoca pe criminalul Antonescu nu are ce căuta pe un teren de sport. El trebuie să rămână în paginile cele mai crude şi funebre ale istoriei României. E destul că anumiţi istorici dubioşi – Buzatu şi Stoenescu, printre ei - îi fac toaleta, plătiţi cu siguranţă de undeva din afară. Cum tot de afară e plătit alt cosm
