Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robu pune din nou paie pe foc în cearta cu deputatul PDL Alin Popoviciu. Ce-i cere public celui care l-a “calomniat”

Publicat in Press Alert, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Primarul Nicolae Robu insistă să continue disputa cu deputatul PDL Alin Popoviciu, începută prin sms. După ce acesta din urmă a făcut un bilanţ al primului an de mandat al edilul şef Nicolae Robu în care îl acuza că a cheltuit degeaba 63.000 de euro plimbându-se, primarul l-a făcut nemernic şi nesimţit prin intermediul unui sms. Astăzi, Robu a schimbat placa şi a decis să continue comunicarea prin intermediul unui comunicat de presă. Redăm mai jos integral textul prin care primarul explică situaţia şi ceea ce îi cere deputatului pentru că l-a calomniat.

“Marţi, voi prezenta public numărul de zile în care am fost plecat în străinătate, scopul călătoriilor şi banii cheltuiţi cu ele şi timişorenii vor putea vedea la ce calomnii sunt eu supus de acest personaj fără scrupule numit Popoviciu. Scopul lui şi al celor care îi ţin isonul, ca şi al altora care duc o adevărată campanie împotriva mea în ultima vreme este să creeze o perdea de fum în jurul raportului cu realizările mele în primul an de mandat, pentru a le masca pe cât posibil. Evident, timişorenii văd oricum aceste realizări pe teren, numeroase şi importante cum sunt. Îi cer public d-lui Popoviciu să se angajeze că donează Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană şi/sau Clubului de Fotbal ACS Poli Timişoara diferenţa dintre banii publici pe care pretinde că i-aş fi cheltuit eu cu plecările în străinătate şi banii publici cheltuiţi de-adevăratelea şi câte 100 euro pentru fiecare zi pe care pretinde fără acoperire în realitate că aş fi petrecut-o în străinătate. Calomniatorii de teapa lui Popoviciu nu pot fi toleraţi la nesfârşit fără să plătească pentru faptele lor aducătoare de prejudicii oamenilor cinstiţi. În ceea ce mă priveşte, o afirm încă o dată: muncesc enorm şi cinstit, zi de zi, de multe ori şi în weekend, pentru Timişoara, am fost extrem de puţin plecat în străinătate şi numai în inte

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 35 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum o ora
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 5 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 10 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 8 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 9 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Vremea

București
acum

24°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°