Reprezentanţii Muzeului de Etnofâgrafie şi Artă Populară (MEAP) Tulcea continuă seria poveştilor despre bluza tradiţională românească: acum despre ie ca obiect de patrimoniu.
Se referă, astfel, la ia ca obiect al patrimoniului muzeal (incluzând aici şi colecţiile private – deci „ia de muzeu“) şi ia ca obiect al patrimoniului virtual (practic aici vorbim despre iile din lada de zestre a oricărei sătence sau din garderoba oricărei orăşence).
„Ne permitem să vorbim despre ie la prezent pentru că este un obiect viu, care s-a rebrand-uit de-a lungul vremurilor şi se poartă practic şi astăzi, nu doar în situaţii excepţionale“, spun cei de la MEAP Tulcea.
Specialiştii spun că ia sau cămaşa înnobilează şi este înnobilată prin purtare (care îi aduce o plus-valore iei fiecărei doamne sau domnişoare).
„Ia din patrimoniul muzeal sau ia tezaurizată este depersonalizată, în sensul că şi-a pierdut creatoarea şi purtătoarea (până la urmă vorbim despre ie ca obiect personal) şi de cele mai multe ori îmbracă neutrele manechine. În schimb, teoretic, are condiţii de conservare şi de etalare care îi oferă o durabilitate mai mare. În context muzeal putem vorbi despre mai multe paliere ale valorii, de la cea documentară până la cea expoziţională. Există situaţii în care, o ie / cămaşă degradată, sărăcăcios ornamentată, poate fi mai valoroasă decât o alta clasată în categoria Tezaur“, mai menţionează cei de la muzeu.
Astfel, pentru a prezenta „vrăjitoarea“, ca exponent la magiei negre (în expoziţia temporară legată de magie) s-au folosit piese vertimentare ponosite, în contrast cu cea care reprezenta magia albă (descântătoarea).
Ia din Dobrogea
Citând-o pe Steluţa Pârâu (Portul popular din Dobrogea, 2007), specialiştii de la MEAP discută despre bluza tradiţională din această zonă a ţării: aici s-a purtat „c
