Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum este „căpuşat” Ministerul Sportului de federaţii „de cartier”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Ministerul Tineretului şi Sporturilor a decontat performanţele obţinute la un aşa-zis Campionat Mondial de Karate, organizat în România, în care a câştigat medalii cam cine a vrut.

Ca să obţii o medalie europeană sau mondială la karate e nevoie de ani de muncă şi de sacrificii. Nu şi dacă te înscrii la WUFK, o ramură care nu diferă cu nimic faţă de karateul tradiţional ca stil, dar care s-a înfiinţat parcă special pentru România.

România a luat sacul de medalii

Liviu Crişan, preşedintele federaţiei din România, este şi preşedintele forului mondial. Din această postură, a organizat un Campionat Mondial, în care România a fost „vioara întâi”, obţinând 55 de medalii, de trei ori mai multe decât următoarea clasată, Anglia, cu 17 medalii.

Informaţii confuze pe site

De altfel, la această competiţie s-au acordat 189 de medalii (!) sau 223 de medalii (!) sau chiar mult multe!. Nu se ştie nici acum cert, pentru că pe siteul WUFk sunt prezentate două tabele diferite. Iată ce a spus Liviu Crişan, preşedintele WUKF, pentru sptfm: “Au fost 166 de categorii şi noi am câştigat 24 de medalii”. De fapt, România a câştigat 55 de medalii, dintre care 27 de aur, conform informaţiilor furnizate tot de WUKF. Apoi, cum e posibil să se organizeze 166 de categorii (!) la un singur concurs? Asta înseamnă medalii pentru toată lumea!

Conform unui tabel, la competiţie au participat sportivi din 33 de ţări, după care se revine cu o altă listă, cu doar 30 de ţări. În fapt, filmărea evenimentului, care a fost transmis de GSP TV, dovedeşte că au fost doar 14-15 ţări prezente la această competiţie!

Cât a plătit MTS-ul pentru "Mondial"

La anumite probe, podiumul a fost în totalitate ocupat de români. Felicitări sportivilor, dar nu e cazul să ne minţim singuri. Concursul a fost o „şuşă”, pentru că la anumite categorii au concurat câte 7 sportivi, din care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 9 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 8 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 9 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 7 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 6 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 10 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 8 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 9 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°