Declaraţiile Preşedintelui Băsescu privind posibilitatea ca o femeie să candideze la Preşedinţia României au generat o dezbatere publică mult mai consistentă decât m-aş fi aşteptat. Pe de o parte, pentru că agenda mass media era foarte densă în subiecte politice, economice şi sociale.

Pe de altă parte, pentru că, în acest moment, cu greu se poate identifica o femeie într-o zonă de putere semnificativă în România, chiar dacă guvernul are în componenţa sa mai multe doamne.

Impunerea acestei teme de dezbatere de o manieră atât de serioasă dovedeşte o transformare semnificativă şi pozitivă a percepţiei publice faţă de rolul femeii în societate, în general, şi rolul femeii în politică, în particular. Pentru prima dată după 1989, se discută cu adevărat serios despre faptul că o femeie ar putea ocupa prima funcţie în stat. Se recunoaşte astfel implicit rolul benefic jucat de femeile care activează acum pe scena politică românească în măsura în care activitatea acestora a dus la transformarea unui domeniu eminamente patriarhal într-unul fără discriminări semnificative pe criterii de gen. S-a ajuns într-o foarte mare măsura la conştientizarea faptului că nu contează atât de mult dacă un politician poartă sau nu tocuri şi poşete atât timp cât îşi face treaba.

Văd această evoluţie de percepţie (în care femeia este privită la fel ca un bărbat) ca un progres real şi necesar al societăţii româneşti. Se anulează diferenţierile de gen şi se creează cadrul în care doamnele să fie mai apreciate şi încurajate în tot ceea ce fac. Mă gândesc aici şi la situaţia milioanelor de femei care au un serviciu, muncesc cot la cot cu soţii lor, câştigă poate la fel de bine, şi apoi vin acasă şi se mai ocupă şi de familie. Sunt, din acest punct de vedere, adevărate eroine, care trebuie să fie apreciate şi mai mult.

Şansele pe care le au femeile şi bărbaţii în ochii electorat