Pentru prima oară în Italia, o organizaţie de cetăţeni străini este acuzată de asociere de tip mafiot pe teritoriul ţării. Este vorba despre membrii grupării mafiote româneşti denumite “Brigada”.
Poliţia din Torino, în colaborare cu autorităţile din România, a pus în aplicare la 20 iunie 17 mandate de arestare pe numele membrilor mafiei româneşti denumite “Brigada”, relatează gazetaromaneasca.com.
Dacă până acum, despre români se spunea că nu comit mari infracţiuni, ci se limitează la mici furtişaguri şi violenţă contra persoanelor, acum este vorba despre o nouă etapă. Ancheta este coordonată de procurorul Sandro Ausiello, şeful Direcţiei Districtuale Antimafia din Torino, împreună cu adjuncţii Paolo Toso şi Monica Abbatecola.
"Este pentru prima dată în Italia când este acuzată de asociere de tip mafiot o organizaţie de cetăţeni străini care operează pe teritoriul naţional", a subliniat procurorul şef din Torino, Gian Carlo Caselli, într-o conferinţă de presă, lăudându-i pe colegii români, a căror colaborare a fost decisivă.
"Brigada" este o organizaţie criminală formată numai din români care gestiona activităţi de prostituţie, trafic de droguri, extorcări de fonduri şi răpiri în scop de extorcare, spălare de bani, tăinuire, falsificare de carduri, contrabandă de ţigări.
În câţiva ani, "Brigada" a învins organizaţiile criminale albaneze care aveau aceleaşi interese ilicite. Gruparea are aproape monopol la Torino şi în provincie în privinţa serviciului de siguranţă la discoteci şi are în proprietate, pe diverse nume, numeroase localuri.
Între arestaţi se află şi un periculos fugar, căutat de opt ani de autorităţile italiene pentru o condamnare de 10 ani pentru viol şi exploatarea prostituţiei.
Organizaţia avea ritualuri similare celei din mafia italiană. Ierarhia folos