Două avioane de pasageri au fost foarte aproape să intre în coliziune deasupra oraşului New York, anunţă Autoritatea aeronautivă americană (FAA), care a iniţiat o investigaţie în acest caz.
Incidentul a avut loc pe 13 iunie, la altitudinea de aproximativ 650 de metri, deasupra cartierului Queens. Cele două aeronave - un Boeing 747 aparţinând companiei Delta Airlines şi un Embraer E170, al companiei Shuttle America, au aterizat în siguranţă. Avionul de tip Boeing 747 Jumbo Jet se apropia de Aeroportul John F. Kennedy, iar aeronava E170 tocmai decolase de pe Aeroportul LaGuardia, relatează CNN.
Cele două avioane s-au apropiat la aproximativ 800 de metri unul de celălalt, în plan orizontal, şi la 65 de metri în plan vertical.
Conform reglementărilor aeronautice, avioanele trebuiau să fie la cel puţin cinci kilometri distanţă unul de celălalt în plan orizontal şi la peste 350 de metri în plan vertical.
Două avioane de pasageri au fost foarte aproape să intre în coliziune deasupra oraşului New York, anunţă Autoritatea aeronautivă americană (FAA), care a iniţiat o investigaţie în acest caz.
Incidentul a avut loc pe 13 iunie, la altitudinea de aproximativ 650 de metri, deasupra cartierului Queens. Cele două aeronave - un Boeing 747 aparţinând companiei Delta Airlines şi un Embraer E170, al companiei Shuttle America, au aterizat în siguranţă. Avionul de tip Boeing 747 Jumbo Jet se apropia de Aeroportul John F. Kennedy, iar aeronava E170 tocmai decolase de pe Aeroportul LaGuardia, relatează CNN.
Cele două avioane s-au apropiat la aproximativ 800 de metri unul de celălalt, în plan orizontal, şi la 65 de metri în plan vertical.
Conform reglementărilor aeronautice, avioanele trebuiau să fie la cel puţin cinci kilometri distanţă unul de celălalt în plan orizontal şi la peste 35