Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt marchează începutul unei noi ere în istoria spiritualităţii umane: reconstrucţia duhovnicească a omului, spre desăvârşirea sa întru sfinţenie. Pericolele însă pândesc la tot pasul, riscând să demoleze sufleteşte omul, în mod definitiv şi irevocabil.

O expunere completă a Duhului Sfânt ar ţine minim cât întinderea Scripturii, deoarece întregul ei conţinut se raportează la El. Să încercăm însă o variantă minimală.

Cine este Duhul Sfânt? A treia persoană a Sfintei Treimi-Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. El este omniprezent la crearea lumii întregi. Însuşi omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi are ca menire ajungerea la asemănarea cu El, prin lucrarea de desăvârşire duhovnicească prin iubire. Însă, întâmplându-se căderea în păcat, legătura omului cu Treimea se va rupe, generând haos, durere, dezastru şi moarte.

Cu ce se ocupă Duhul Sfânt? Dacă Tatăl este Creatorul şi Fiul este Mântuitorul atunci Duhul Sfânt este sfinţitorul tuturor. El pecetluieşte duhovniceşte pe om, reconstruindu-i întreg universul său spiritual şi material. Însă aceasta nu se întâmplă fără efort din partea omului, deoarece reconstrucţia presupune eliberarea de Adam cel vechi, decăzut şi îmbrăcarea în Adam cel nou, omul hristic sfinţit prin Duhul Sfânt.

Cum se întâmplă aceasta? În două etape: mai întâi lucrează Dumnezeu, apoi omul conlucrează cu Dumnezeu, prin dragostea credinţei şi a faptelor bune. Roada acestei conlucrări este dobândirea Duhului Sfânt, manifestată prin apariţia darurilor duhovniceşti şi, într-un final, unirea lăuntrică, harismatică, cu Dumnezeu, într-o comuniune de iubire.

Dumnezeu a lucrat în istorie, prin Pogorârea Duhului Sfânt, moment descris cu precizie în Faptele Apostolilor, cap. 2, dar prezis încă din Vechiul Testament şi anunţat apoi de Hristos, înainte de Răstignire şi Înălţare.

Câteva