Spre a-şi explica puternica rezervă faţă de instrumentul consultărilor populare, mai-marii USL au trimis la cel mai negru capitol al istoriei germane. Dar, semnificativ, au făcut-o într-un mod extrem de defectuos.

Alte inepţii a susţinut, la rândul său, alt om extrem de important în ierarhia puterii, în speţă şeful PNL, al Senatului şi al Comisiei de Revizuire a Constituţiei. Potrivit lui Crin Antonescu „…Hitler, după ce a ajuns cancelar….s-a apucat de nişte referendum-uri în baza cărora a desfiinţat celelalte partide politice, a dat legile rasiale… şi s-a ajuns unde s-a ajuns”.

Aceste afirmaţii sunt flagrant neadevărate. Nici dictatura, nici legile rasiale, nici variile măsuri antiumane impuse de regimului nazist nu s-au adoptat prin plebiscit. Holocaustul nu s-a comis după un referendum. Dictatura nazistă s-a impus printr-o campanie intensă de prostire a naţiunii, iar apoi prin Legea Împuternicirii şi măsuri de forţă care au scos din joc instituţiile statului şi au pus căluş presei, prin arestări, intimidări, omucideri şi teroare.

Adevărat e, în schimb, că, după război, autorii Constituţiei Republicii Federale au manifestat o reticenţă ieşită din comun faţă de instrumentul consultării populare.

Conştienţi, după catastrofa nazistă, că, la un moment dat, în special în ajunul celui de-al doilea Război Mondial, ori în prima sa fază, cea victorioasă şi, potrivit propagandei hitleriste, glorioasă, germanii l-ar fi plebiscitat bucuroşi, ba chiar cu o majoritate covârşitoare, pe Hitler, dacă ar fi fost chemaţi s-o facă, părinţii Constituţiei germane s-au dovedit lucizi. Au înţeles că e posibil ca, în anumite faze, popoarele, orbite de manipularea propagandistică a idealurilor patriotice, să greşească grav.

În anii 30 şi 40 ai veacului trecut germanii, într-adevăr, au greşit extrem de grav. Ca atare, după război, au impu