● În casele lor, poliţiştii au găsit sume consistente
Doi buzoieni, soţ şi soţie, au ajuns pe mâna poliţiştilor, fiind acuzaţi de cămătărie şi şantaj. Din locuinţele deţinute sau folosite de cei doi, oamenii legii au ridicat peste 30.000 de euro şi 150.000 de lei.
Joi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au reţinut un bărbat în vârstă de 47 de ani, care este acuzat de infracţiunile de cămătărie şi şantaj.
Bărbatul este suspectat că începând cu luna august 2011 şi până în prezent, împreună cu soţia sa în vârstă de 35 de ani, ar fi împrumutat cu diverse sume de bani mai multe persoane fizice, percepându-le diferite dobânzi lunar.
Cei doi mai sunt suspectaţi că ar fi procedat la recuperarea sumelor de bani prin exercitarea de ameninţări cu acte de violenţă, în situaţia în care debitorii nu-şi îndeplineau obligaţiile financiare.
Astfel, joi, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Buzău, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au executat trei percheziţii domiciliare la imobile deţinute/folosite de către cei doi suspecţi şi au ridicat în vederea continuării cercetărilor sumele de 30.000 de euro şi 150.000 de lei, precum şi mai multe înscrisuri.
De asemenea, cei doi suspecţi au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, împotriva bărbatului fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea documentării tuturor aspectelor cauzei.
Un alt caz de cămătărie şi şantaj a fost adus în atenţia opiniei publice la finele lunii mai, când poliţiştii au reţinut alţi doi buzoieni. În perioada 2012 – 2013, cei în cauză – un bărbat de 55 de ani şi o femeie în vârstă de 41 de ani – sunt suspectaţi că au