„Resetarea” relaţiilor SUA cu Rusia în primul mandat al Administraţiei Obama a pus în mişcare un curent în Europa. O serie de guverne europene au adaptat modelul „resetării” Rusia-SUA la situaţiile lor specifice, iniţiind procese similare în plan bilateral cu Rusia. Printre acestea se numără şi România, drept dovadă vizita la Bucureşti a lui Nikolai Patruşev, şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.
Săptămâna aceasta, în România s-au aflat doi dintre cei mai informaţi oameni din lume: Nikolai Patruşev, şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, care a condus ani de zile serviciile secrete ruse, FSB (fost KGB) şi John Brennan, directorul CIA.
Pe 17 iunie, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, a avut o întrevedere cu preşedintele român Traian Băsescu la Bucureşti. „Este posibil ca această vizită să se dovedească a fi întâlnirea bilaterală cu cel mai mare impact după 22 de ani de relaţii reci, în care contactele româno-ruse la cel mai înalt nivel au fost excepţional de rare, iar relaţiile în general au fost dificile”, se arată într-o analiză publicată pe site-ul institutului de cercetare şi analiză „The Jamestown Foundation”, de la Washington.
Pe 18 iunie, la o zi după vizita lui Patruşev, John Brennan, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), s-a întâlnit la Bucureşti cu Băsescu şi cu şefii serviciilor intern şi extern de informaţii.
În opinia analistului pe teme de securitate Dan Dungaciu, vizita lui Patruşev în România nu ar fi fost posibilă fără prezenţa şefului CIA la Bucureşti. „Nu îmi imaginez posibilă o vizită a lui Patruşev în România, dacă nu ar fi fost aici şi partea americană, prin şeful CIA. Deci era o chestiune clar controlată, România nu şi-ar fi putut permite să se întâlnească direct doar cu şeful Consiliului de Securitate al Rusiei.“
Pe de altă parte, autorul analize