Semnal 1. Abia ieşită de sub tipar (editura Suriya Publishing, Păuleşti, Prahova) „Prakarana Grantha – comentarii” - volumul I „Esenţial în Advaita Vedanta” este o carte de nişă, ca să zic aşa, cu totul specială. Îi va interesa, fireşte, mai ales pe cunoscători, fiindcă trebuie să fii cel puţin novice în domeniu, ca să poţi înţelege ceva din (citez la întâmplare, unde se deschide cartea, fiindcă peste tot e la fel): „Dhyana nu îndepărtează dualitatea sau bheda, care este cauza tuturor suferinţelor, ci doar conduce la izolarea temporară a lui jiva (puruşa, după sistemul Yoga) din prakrti (iluzia, manifestarea, lumea în general)”. Dacă o semnalez aici, o fac desigur pentru cei interesaţi, iar pentru noi, ceilalţi, aşa, din curiozitate intelectuală, ca să ştim că există aşa ceva, adică oameni preocupaţi de „Advaita Vedanta”, care îşi materializează aceste preocupări de ordin spiritual în diverse apariţii editoriale. Unul dintre aceştia este Daniela Badea, autoarea acestei cărţi de comentarii, care, de altfel, lămureşte lucrurile în „Argument”-ul care deschide cartea: „Intenţia acestei cărţi este de a fi un ghid pentru cei ce vor să studieze Advaita Vedanta. Deşi nu este o carte pretenţioasă, se adresează totuşi căutătorului vedantin avizat (…) exprimând viziunea celor mai renumiţi învăţători din India, scopul ei fiind de a pune la dispoziţia căutătorului din România o corectă şi tradiţională abordare a ştiinţei şi practicii vedantine”. Este, deci, un fel de manual, un vademecum, o călăuză în studierea doctrinei Vedanta, sistemul metafizic în ale cărui prime taine suntem invitaţi să pătrundem. Daniela Badea are deja cinci ani de studiu şi practică în domeniu, ceea ce, scriu în carte oameni autorizaţi, nu pun nimic de la mine, o recomandă ca pe un bun cunoscător de Vedanta, fiind un deschizător de drumuri pentru aceste preocupări în România.
Semnal 2. Sor