Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România şi Bulgaria discută construirea unei hidrocentrale pe Dunăre

Publicat in Income Magazine, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

România şi Bulgaria discută construirea unei hidrocentrale pe Dunăre, a declarat, pentru Agerpres, premierul Victor Ponta după întâlnirea avută sâmbătă, la Sofia, cu omologul său bulgar Plamen Oreşarski, scrie corespondentul Agerpres la Sofia in pagina electronica a agentiei.

Întrebat care ar fi proiectul pe care doreşte să-l înceapă împreună cu Oreşarski, după ce în urmă cu o săptămână au inaugurat podul peste Dunăre de la Calafat-Vidin, Ponta a răspuns: "O nouă hidrocentrală". În opinia sa, aceasta va fi în mod sigur utilă şi pentru România şi pentru Bulgaria. "Avem potenţialul, avem şi investitori, trebuie doar s-o realizăm", a declarat premierul român. Victor Ponta a refuzat să dezvăluie potenţialul amplasament al acestei centrale, dar a precizat că locul este cunoscut, deşi nu îi poate face public numele.

''Am profitat de această vizită la Sofia pentru a discuta cu noul prim-ministru şi noul guvern cele mai importante proiecte comune. În primul rând, eforturile comune privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi pentru a putea intra în spaţiul Schengen mult mai repede. Dar, mai important decât asta, este modul în care putem colabora în proiectele energetice. Împreună susţinem proiectul Nabucco, dar avem deja şi alte proiecte de transport de energie, dinspre România spre Turcia, de exemplu, şi spre zona Balcanilor de Vest. Am vorbit şi despre proiectele realizate prin fonduri europene, Strategia Dunării şi despre câteva investiţii concrete pe care le putem face, o nouă hidrocentrală pe Dunăre, infrastructura spre noul pod de la Calafat-Vidin care a fost inaugurat, dar care trebuie evident să fie însoţit de infrastructură'', a spus Ponta. El a adăugat că în septembrie va avea o întâlnire mai amplă cu partea bulgară, cel mai probabil în format de şedinţă comună a celor două guverne.

După întâlnirea cu Victor Ponta, premierul bulgar Plame

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Mediafax acum 26 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Un oficial rus a murit în timpul unei întâlniri la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul de resort a fost demis de Putin și s-a sinucis

HotNews acum 36 minute
Șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietăților din cadrul lui Rosavtodor, Andrei Korneiciuk, a murit în clădirea Ministerului Transporturilor din Rusia, pe strada Staraya Basmannaya din Moscova, relatează Meduza, citând informații

Incendiu agresiv izbucnit la un depozit de detergenți din incinta fostei fabrici Fortus, în Iași

Mediafax acum 10 minute
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de detergenți situat în incinta fostei fabrici Fortus, pe Șoseaua Nicolina, municipiul Iași. Pompierii transmit că incendiul afect

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Percheziţii la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea într-un dosar de corupţie / Sunt vizaţi medicii de la Neuropsihiatrie Infantilă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Procurorii şi ofiţerii anticorupţie din Vâlcea efectuează luni percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea în cadrul unui dosar de corupţie, transmite Agerpres. Urmărește cele mai

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°