Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţii pentru spor şi sănătate la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul - Sânzienele

Publicat in Click, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc la data de 24 iunie Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel din urmă prooroc al Vechiului Testament, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost ea însăşi o minune, prevestită în profeţiile Vechiului Testament de proorocul Isaia.

Istoricul sărbătorii

Sărbătoarea naşterii sale a fost celebrată de creştini cu mare fast începând cu secolul al IV-lea. Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare profet al Vechiului Testament, pe care-l prăznuim astăzi, face trecerea spre Noul Testament, care-l vesteşte pe Mântuitorul cel Înviat.

Născut în localitatea Ein-Kerem, situată în apropiere de Ierusalim, proorocul Ioan este fiul Elisabetei, verişoara Fecioarei Maria şi al preotului Zaharia. Cei doi s-au rugat la Dumnezeu, ani de-a rândul, să le binecuvânteze viaţa cu un fiu. Fiind înaintaţi în vârstă, Elisabeta şi preotul Zaharia sperau ca ruga lor fierbinte să fie împlinită de Dumnezeu şi prin voia acestuia să se împlinească minunea care să alunge din viaţa Elisabetei ocara nerodirii de prunci. Pentru că, în acea vreme, poporul evreu credea că familia fără copii era blestemată de Dumnezeu. Din această cauză, deseori, nici ofrandele aduse de aceste familii la Templu nu erau primite.

Într-o zi, pe când mulţimea venită la Templu se ruga afară, iar preotul Zaharia trebuia să tămâieze, lângă altar a apărut Arhangherul Gavriil. Acesta i-a adus preotului minunata veste, că va avea un fiu. „Nu te teme Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta , femeia ta, va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan, şi vei avea mare bucurie, şi mulţi se vor bucura, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi se va umple de duhul sfânt încă din pântecele maicii sale". Preotul Zaharia n-a crezut aceste vorbe (Luca 1,20), invocând faptul că şi el, şi nevasta sa erau bătrâni (L

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum o ora
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 40 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum o ora
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: De la căldură de vară la răcoare de toamnă

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme instabilă în următoarele două săptămâni, conform ultimelor estimări ale meteorologilor. Intervalul 23 septembrie - 6 octombrie va aduce schimbări semnificative de temperatură şi precipitaţii în toate

Bjorn de la ABBA s-a recăsătorit

HotNews acum 3 ore
Bjorn Ulvaeus, membru în formaţia ABBA, s-a însurat cu partenera sa de viaţă, Christina Sas, în cadrul unei ceremonii oficiate de prezentatorul TV Sandi Toksvig, relatează luni DPA și BBC, citate de Agerpres. Cântăreţul suedez, în vârstă de 79 de an

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

ÎPS Teodosie, declarații controversate despre concubinaj: „Un păcat greu”

Gandul acum 2 ore
ÎPS Teodosie continuă șirul declarațiilor controversate. De data aceasta, Arhiepiscopul Tomisului a făcut o serie de precizări legate de persoanele care trăiesc în concubinaj. Prelatul susține că această formă de conviețuire reprezintă „un păcat gre

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°