Prim-vicepreședintele PDL Timiș, Tiberiu Lelescu
Prim-vicepreședintele PDL Timiș, Tiberiu Lelescu, a primit astăzi, la sediul partidului din Timișoara, o delegație a SPO formată din Vicepreședintele la nivel național și parlamentar sârb, Aleksandar Čotrič și Excelența Sa Lazar Manojlović, consulul general al Serbiei la Timișoara.
La întâlnire au participat primari PDL, consilieri locali, județeni, reprezentanți ai organizațiilor interne – tineret și femei – dar și parlamentarul român Slavomir Gvozdenovici.
SPO este unul dintre partidele parlamentare din Serbia, pro occidental, situat pe eșicherul de centru-drapta și care, printre priorități politice, și-a stabilit colaborari cu partidele cu aceeași orientare din Balcani.
”Importanța relațiilor pe care le are România cu Serbia este apreciată și la nivel politic. Mai mult decât atât, încercăm să punem bazele unei colaborări politice pe termen lung cu vecinii sârbi, mai ales în contextul unui viitor politic al Serbiei, cu statut de aderare la Uniunea Europeană ”, a declarat Tiberiu Lelescu la începutul întâlnirii.
Discuțiile s-au purtat pe mai multe teme :
- Schimb de experiență privind campaniile electorale din cele două țări, desfășurarea lucrărilor în Parlament, conceptul de resurse umane la nivelul celor două partide, implicarea autorităților locale în comunitate;
-Sprijinul pe care PDL îl poate oferi pentru ca SPO să devină membru al PPE;
-Poziția celor două partide față de problema minorităților (românii din Serbia și a minorității sârbe din România)
- Stabilirea unui program de vizite ale organizațiilor de tineret din cele două țări.
” SPO are nevoie de sprijinul și experiența Partidului Democrat Liberal și mai ales de susținerea voastră pentru aderarea partidului nostru la PPE. Principalul punct al întâlnirii de astăzi dorim să fie începerea lucrărilor pentru pro