Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO B’Estfest 2013: programul pe zile

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Cea de-a şaptea ediţie a festivalului B’Estfest Summer Camp, care se va desfăşura în perioada 5-7 iulie, în Tunari şi-a stabilit programul: în prima zi cap de afiş este trupa Texas, sâmbătă cel mai important concert este cel al rapperului Nas, iar festivalul se va încheia cu show-ul formaţiei Chase&Status.

Ediţia aniversară B’Estfest promite trei zile şi trei nopti de muzică, libertate şi distracţie. În prima zi, pe 5 iulie, accesul în zona de eveniment se va începând cu ora 17.00, urmând ca în celelalte două zile porţile să se deschidă la ora 16.00, concertele fiind programate să înceapă după ora 18.

Pe 5 iulie, pe scena Ciuc Premium vor urca Texas, The Heavy, Vama şi Madddog, iar pe Coca-Cola Stage vor concerta Tiamat, Viţa de Vie - cu un show special, care va include exclusiv piese de pe albumul „Fenomental“ -, 1000 Mods, Nişte Băieţi şi Changing Skins. La Jägermeister Rock Arena vor avea loc show-uri acustice ale celor mai apreciate trupe rock din România, urmate de concerte full-electric ale unor nume fresh ale scenei underground. Pe scenă vor urca Omul cu Şobolani, Les Elephants Bizarres, Ţapinarii, Gothic şi Diamonds are Forever. La Vodafone Dance Arena, după miezul nopţii, vor mixa Joker, CARO şi Bass Turbat, cu un show live în premieră la B’Estfest, warm-up-ul fiind asigurat de Amon şi Yuffa&Hardcore, urmând ca de after party să se ocupe echipa Electrocord (NotSoCommonDj, The Basstard şi UNU’).

A doua zi a festivalului, 6 iulie, îl va avea ca headliner pe Nas, secondat de Nneka, pe scena principală, iar Biohazard şi Coma vor concerta pe Coca-Cola Stage. Programul zilei va fi deschis de East Roots şi Subcarpaţi, pe Ciuc Premium Stage, şi de White Walls şi Piranha, pe scena Coca-Cola. Vodafone Dance Arena va găzdui cele mai fierbinţi nume ale scenei drum and bass, dubstep şi electro - Noisia, Gojira & Planet H, ROA, Heath Ward, Electro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 26 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 40 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Târgul de Crăciun din Craiova, din nou în topul celor mai frumoase din Europa. Peste 80% dintre votanți au fost din afara României VIDEO

Ziare.com acum o ora
Craiova a reușit, pentru al doilea an la rând, să ocupe locul al doilea în competiția dedicată celor mai frumoase târguri de Crăciun, organizată anual de European Best Destinations, un site turistic care colaborează oficial cu Comisia Europeană. Cra

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°