Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii, obligaţi la muncă forţată. Aceştia lucrează fără pauză şi câte 48 de ore

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Media orelor lucrate continuu de medicii care fac gărzi depăşeşte 30, înregistrându-se şi cazuri în care medicii lucrează fără pauză timp de 36 de ore şi chiar 48 de ore, informează Federaţia Solidaritatea Sanitară, precizând că deficitul de personal medical este mult mai mare decât se crede.

Federaţia Solidaritatea Sanitară a realizat, în perioada 15 mai - 9 iunie, un studiu la care au participat 500 de medici din toată ţara şi din toate specialităţile, 320 dintre ei declarând că fac gărzi, concluzia fiind că medicii din România sunt „obligaţi” la muncă forţată.

Rezultatele studiului au arătat că media numărului de ore pe care este obligat să le lucreze un medic care face gărzi într-o lună este de 227 de ore, cu mult peste timpul normal de muncă (147 ore în medie, în cazul medicilor), existând şi medici obligaţi să lucreze un număr de ore ce depăşeşte echivalentul a două contracte, în cadrul aceluiaşi contract individual de muncă.

„Numărul mediu de ore de lucru pe săptămână pentru medicii care fac gărzi este de 58, în condiţiile în care durata maximă legală a timpului de muncă săptămânal, aferent unui contract individual de muncă, este de 48 de ore. Există, de asemenea, asistenţi medicali care au lucrat şi peste 1.000 de ore suplimentare, neplătite şi nerecuperate, de-a lungul unui an de zile. Media orelor lucrate continuu, fără pauză, de medicii care fac gărzi depăşeşte 30 de ore, înregistrându-se şi cazuri în care medicii lucrează continuu timp de 36 de ore şi chiar 48 de ore. Pentru 46 la sută dintre respondenţi garda are un caracter obligatoriu. Gărzile afectează într-o măsură semnificativă medicii, principalele efecte constituindu-le stare de oboseală accentuată (55 la sută din subiecţi) şi creştere semnificativă a riscului de erori profesionale (circa 20 la sută dintre respondenţi)”, se arată în studiul citat.

Studi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 4 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 5 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°