Cumetriile şi nepotismul politic au intrat de mult în cutuma esenţializată folcloric de zicerea „Pleacă-ai noştri, vin ai noştri, noi votăm mereu ca proştii!”
Chiar nu se mai miră nimeni că, în locul competenţei şi a promovării meritocraţiei, funcţionează un clientelism politic generalizat şi lipsit chiar de orice jenă ori brumă de ruşine. Orice neica nimeni „de la partid”, ca-n vremurile comunizării ţării, dacă are „origini sănătoase”, dacă este fidel nu atât partidului cât obedient şi util liderului, e numai bun „să se ajungă” director la ceva, manager undeva, căpătuit şi el cumva pe la buget c-o sinecură, nu atât pentru leafa aia, cât o fi, cât mai mult pentru celelalte oportunităţi, de-o învârteală ceva, o combinaţie. Sigur că aici nu mai încap doctrinele, ideologiile sau alte principii, cum nici nu contează dacă respectivul client are vreo şcoală, în afară de aia a vieţii, dacă studiile câte or fi, bat cumva cu domeniul peste care va fi director, dacă a făcut totuşi ceva ca şi performanţă managerială în viaţă sau dacă are vocaţie de lider. Contează că omul e în cărţi, în atenţia şi viziunile tactice ale şefului.
Cel puţin la Iaşi –dar nu am îndoieli că în alte părţi ar altfel- nu ştiu măcar un singur director care să-şi fi ocupat funcţia altfel decât printr-un gangnam shake politic, deşi sunt câteva excepţii notabile de astfel de manageri care, graţie unor predispoziţii pupincuriste extrem de convingătoare, au jucat întodeauna la mai multe capete, cad mereu în picioare şi s-a nimerit să fie mereu în tabăra câştigătoare. Dacă la primii este vorba doar de clientelism politic explicit, ca răsplată pentru un lipitor de afişe prin campanie, pentru un credincios purtător de ţucal, de servietă, diplomat sau paporniţe, ceilalţi aparţin prostituţiei politice mai cu ştaif, se întind şi ei cu tot cartieru’ dar de-o curvăsăreală mai rafinată!
Sigur, dint
