Producătorul japonez de ceasuri, Tokyoflash Japan, a realizat primul ceas care se transformă şi în etilotest. De asemenea, ceasul are şi un joc, de fapt un test care poate fi jucat între prieteni pentru a vedea cine este mai beat.
În momentul când posesorul ceasului suflă în senzorul montat în partea laterală a ceasului Kisai Intoxicated, ecranul îşi schimbă culoarea în funcţie de cantitatea de alcool detectată.
Dacă ecranul e verde, posesorul este treaz, dacă este galben, este ameţit, iar în momentul când ceasul se face roşu, e timpul să te duci la culcare, scrie „The Daily Mail”.
Jocul inclus provoacă utilizatorii să-ţi testeze reacţiile, pentru a vedea dacă au trecut peste limita normală de alcool.
Ceasul este fabricat din oţel inoxidabil şi cântăreşte aproximativ 160 de grame.
Senzorul din ceas simte cantitatea de alcool în aerul respirat. În rest, ceasul funcţionează normal. Dacă vrem să-l facem alcooltest, trebuie să apăsăm pe butonul „alcool” din partea dreaptă. Posesorul trebuie să sufle cinci secunde. Dacă ecranul e roşu, înseamnă că utilizatorul are peste 0,61 la mie, alcool în aerul respirat.
Descoperă dacă eşti beat cu ajutorul tehnologiei
Alcohoot este un accesoriu pentru iPhone care transformă smartphone-ul în etilotest portabil.
Va costa 99 de dolari şi se introduce în mufa de căşti a iPhone-ului. Dacă utilizatorul este prea beat să conducă, Alcohoot îi va chema acestuia un taxi care să-l aducă acasă. Alcohoot se integrează cu reţelele sociale.
Prototipul Alcohoot a fost prezentat la Kairos Society din New York, o întâlnire anuală a tinerilor antreprenori. Dispozitivul este încă în dezvoltare însă producătorii speră să lanseze o versiune mai rafinată în viitorul apropiat.
Alcohoot - The Smartphone Breathalyzer f