Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 22 de persoane suspectate de organizarea protestelor, arestate în Turcia

Publicat in Antena 3, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Cel puţin 22 de persoane suspectate de implicare în violentele proteste antiguvernamentale din Turcia au fost puse sub acuzare, sâmbătă, şi plasate în arest preventiv, informează presa turcă, citată de AFP, potrivit Mediafax.

Asociaţia avocaţilor turci (CHD) a anunţat că 22 de suspecţi au fost puşi sub acuzare şi arestaţi preventiv, sâmbătă, la Ankara, alţi trei fiind eliberaţi sub control judiciar. Cei 22 de suspecţi sunt acuzaţi de implicare în organizarea protestelor şi de participare la violenţe, conform postului CNN-Türk.

Operaţiunile poliţiei şi procurorilor vizează o serie de mişcări politice de extremă-stânga din Istanbul şi Ankara.

"Operaţiunea este pregătită de circa un an şi vizează organizaţia teroristă MLKP (Partidul comunist marxist-leninist), implicată inclusiv în protestele din Parkul Gezi Taksim", a explicat ministrul turc de Interne, Muammer Guler. Alţi 18 suspecţi au fost inculpaţi vineri, la Istanbul.

Bilanţul violenţelor din Turcia este de patru morţi şi aproximativ 7.800 de răniţi.

Protestele antiguvernamentale au izbucnit în 31 mai, la Istanbul, degenerând dintr-o manifestaţie de protest contra intenţiei guvernului de a construi un obiectiv (iniţial a fost vorba de un mall, apoi de o moschee) în parcul Gezi.

Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mişcări islamiste. De curând, Parlamentul turc a aprobat o lege care interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în intervalul orar 22.00 - 6.00, o situaţie care a nemulţumit tinerii turci. Acuzat de atitudine islamistă, Erdogan a dat asigurări că este determinat să respecte caracterul laic al statului turc.

Citeşte mai multe despre: turcia proteste turcia proteste in turcia arestari

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină a intrat în mulţimea adunată la un carnaval în Germania

Mediafax acum 23 minute
Poliţia a declarat că o operaţiune este în curs de desfăşurare în centrul oraşului, fără a oferi detalii suplimentare. Incidentul a avut loc în timp ce mulţimile se adunau în oraşe din regiuni precum Renania din Germania pentru paradele care march

Legile care permit doborârea dronelor rusești care intră în spațiul românesc au fost blocate de AUR, POT și SOS. Contestație la CCR

Ziare.com acum 25 minute
Pe 26 februarie, două legi importante au trecut de Senat, în contextul unei mari controverse politice. Aceste legi vizează reglementarea utilizării dronelor de către Armata României pentru a apăra teritoriul național, însă exista posibilitatea ca el

Inspecția Judiciară sesizată să verifice în ce condiții au primit frații Tate permisiunea să plece din țară

Ziare.com acum o ora
Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a clarifica circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România. Sesizarea a fost înaintată de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexa

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la Constanța

Ziua Constanta acum 23 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, valorile termice diurne vor crește în primele patru zile, de la o medie de 7 grade (3 martie), până spre 17 grade (6 martie).

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 3 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Șeful diplomaţiei franceze: „Riscul unui război pe continentul european nu a fost niciodată atât de mare” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Linia frontului se apropie neîncetat de noi din cauza ambiţiilor imperialiste ale Rusiei şi a războiului pe care l-a lansat în Ucraina, avertizează luni, 3 martie, la postul France Inter, cu câteva ore înaintea unei dezbateri în Parlamentul francez

Contestația lui Călin Georgescu, amânată.„Sunt nevinovat! Este un dosar politic“

Ziua Constanta acum 57 minute
Călin Georgescu s-a prezentat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde trebuia să se judece contestația pe care a depus-o față de măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instiga

Pentagonul ordonă o ”pauză” în operaţiunile cibernetice împotriva Rusiei

News.ro acum 43 minute
Secretarul american al Apărării Pete Hegseth a ordonat o ”pauză” în operaţiunile cibernetice americane împotriva Rusiei - inclusiv acţiunile ofensive -, în cadrul unui proces mai larg de reevaluare a operaţiunilor vizând Rusia, a cărei durată nu a f

USR cheamă conducerea Oficiului pentru Jocuri de Noroc să dea explicații în Parlament: „A înlesnit o fraudă uriașă și a facilitat distrugerea de vieți”

HotNews acum 40 minute
Uniunea Salvați România (USR) a chemat conducerea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), marți, 4 martie, la ora 15:00, să dea explicații în Parlament despre neregulile constatate de Curtea de Conturi. Cererea vine în contextul unui rapor

Vremea

București
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°