Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedinte PC: Nu există protocol de funcţionare a ACD în 28 de judeţe. E o sarcină luată de pe umerii PNL

Publicat in Mediafax, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că, în 28 de judeţe, nu există protocol de funcţionare a Alianţei de Centru-Dreapta (ACD), iar PC "ia de pe umerii" PNL sarcina de a negocia aceste protocoale.

Daniel Constantin a fost întrebat dacă mai vede vreun viitor pentru Alianţa de Centru-Dreapta (ACD).

"Eu mi-am exprimat regretul că proiectul acesta politic nu a funcţionat aşa cum ne-am fi dorit. E o constatare pe care am făcut-o şi eu, şi domnul Antonescu. Nu e nicio supărare. Cred că acesta este mesajul cel mai important pentru cetăţeni: că USL funcţionează, va funcţiona în continuare, pentru că e mai mult o obligaţie. În primul rând este o obligaţie pe care o avem către cetăţeni. Cetăţenii ne-au dat încredere, avem o majoritate solidă, avem toate atuurile şi nu avem niciun fel de scuză să nu ducem mai departe acest proiect şi programul de guvernare cu care a fost validat proiectul USL", a declarat Daniel Constantin.

El a precizat că ACD este un proiect care nu a funcţionat.

"ACD este un proiect care nu a funcţionat. L-am întrebat şi pe domnul Stroe (Iulian Stroe, liderul judeţean al PC Bistriţa-Năsăud - n.r.). Nu există protocol de funcţionare la nivel local în 28 de judeţe, chiar şi în Bistriţa-Năsăud. Asta e mai puţin important, dar am trecut peste aceste chestiuni şi e într-un fel, dacă vreţi, şi o degrevare, o sarcină pe care o luăm de pe umerii PNL de a negocia în fiecare judeţ protocol de colaborare cu Partidul Conservator", a spus Daniel Constantin.

Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, declara, joi, după şedinţa Biroului Executiv al partidului, că din discuţiile avute privind activitatea în plan local s-a constatat că protocolul cu ACD fizic nu funcţionează.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, comentând poziţia exprimată de PC despre ACD, că

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenție șoferi! Trafic restricționat pe DN1 Brașov-București, județul Prahova. Scurgeri de acid sulfuric la Comarnic

Ziua Constanta acum 28 minute
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1 Brașov-București, la kilometrul 108+500 de metri, în zona localității Comarnic, județul Prahova, din cauza unei defecțiuni tehnice (pană), o autocisternă încărcată

Jaqueline Cristian a câştigat primul titlu WTA din carieră. Ea s-a impus la turneul WTA125k de la Puerto Vallarta

News.ro acum 50 minute
Jaqueline Cristian, locul 71 mondial şi favorită 1, a câştigat turneul WTA125 de la Puerto Vallarta (Mexic), cu premii de 115.000 de dolari. Cristian a obţinut primul ei trofeu la acest nivel. Cristian a trecut de sportiva cehă Linda Fruhvirtova, lo

Braşov: Bărbatul atacat de urs la Predeal este salvamontist şi se îndrepta spre casă în momentul producerii incidentului

News.ro acum 21 minute
Bărbatul atacat de un urs duminică seară, pe raza staţiuniI Predeal, este salvamontist. El se îndrepta spre casă în momentul producerii incidentului

Furios pe Putin, Donald Trump îl ameninţă şi pe Zelenski: "Va avea mari probleme"

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat duminică enervat de omologul său rus Vladimir Putin şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, exprimându-şi frustrarea faţă de obstacolele care împiedică un acord de încetare a focului între cel

Ce sfânt este pomenit astăzi, 31 martie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 44 minute
Sfântul Ipatie s-a nascut in Cilicia si a fost episcop in Gangra. A participat la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. In timp ce se intorcea de la Constantinopol,a fost prins si batut de ereticii novatieni. O femeie din grupul acestora

Horoscop pentru luni, 31 martie 2025. Răsturnări de situație pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 28 minute
Berbec Principalul interes al zilei este reprezentat de castigurile obtinute din munca desfasurata la serviciu. Surprizele se pot tine lant, fie ca pierzi, fie ca obtii ceva bani. Oricum, nemultumirile tale sunt majore. De fapt, ceea ce se petrece i

Beijingul a descoperit un câmp petrolifer în Marea Chinei de Sud

News.ro acum 2 ore
Compania petrolieră chineză CNOOC a descoperit un important câmp petrolifer în estul Mării Chinei de Sud, cu rezerve dovedite de peste 100 de milioane de tone, a anunţat luni o agenţie de stat, potrivit AFP. Zăcământul identificat, Huizhou 19-6, est

Rusia şi Statele Unite au început discuţii despre proiecte privind metalele rare în Rusia, spune trimisul lui Putin

News.ro acum 2 ore
Moscova şi Washingtonul au demarat discuţii cu privire la proiecte comune privind metalele de pământuri rare şi alte proiecte în Rusia, a declarat trimisul special al Rusiei pentru cooperarea internaţională în domeniul economic şi al investiţiilor,

Premiul cel mare de la tragerea Loto 6 din 49 a fost câștigat! Norocosul a jucat cu un bilet de 21,50 lei

Ziua Constanta acum 11 ore
La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 30 martie, s-a castigat premiul de categoria I în valoare de 31.567.186,80 de lei (6.34 milioane de euro). potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat pe platforma online, joaca.loto.ro și a fost completat

Trump „nu glumește” când vine vorba de un al treilea mandat la Casa Albă. Ce spune Constituția americană

Wall-Street.ro acum 6 ore
Într-o discuție cu NBC News, președintele american Donald Trump a explicat că el „nu glumește” când vorbește despre un al treilea mandat la Casa Albă, deși Constituția americană limitează, în majoritatea situațiilor, numărul de mandate pe care cinev

Vremea

București
acum

lun.

9°/19°
mar.

10°/17°
mie.

11°/17°
joi

11°/15°
Iasi
acum

lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

9°/14°
joi

9°/17°
Constanta
acum

lun.

7°/12°
mar.

9°/11°
mie.

9°/10°
joi

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/13°
joi

7°/16°
Timisoara
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/16°
mie.

8°/15°
joi

6°/17°