Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii de la Transporturi vor acţiona pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Află motivul!

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Peste 150 de poliţişti vor acţiona pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.

În contextul sărbătoririi „Rusaliilor Ortodoxe”, cetăţenii beneficiind de o mini-vacanţă, se preconizează ca, în perioada 21.06 - 24.06.2013, judeţul Constanţa să înregistreze un aflux de turişti, dar şi un tranzit intens pe mijloacele feroviare de transport în comun, spre staţiunile de pe litoralul Mării Negre, Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa a suplimentat numărul poliţiştilor care vor acţiona, cu prioritate, pentru menţinerea climatului de siguranţă şi linişte publică, în gări, pe trenurile de călători, dar şi Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu.

Astfel, în această perioadă, activităţile ce impun adaptarea de misiuni specifice, vor fi asigurate de peste 150 de poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Constanţa care vor patrula în aceste zone.

Poliţiştii vor patrula în 101 trenuri de călători, vor fi prezenţi în 85 de staţii şi triaje, dar şi în 11 porturi fluviale aflate în competenţă, în vederea prevenirii producerii oricăror evenimente negative.

Se va urmări cu precădere:

- menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică pe mijloacele feroviare de transport în comun, ce tranzitează zona de competenţă;

- prevenirea manifestărilor violente sau a actelor de vandalism în trenuri, gări sau aerogări;

- prezenţa activă a poliţiştilor pentru apărarea patrimoniului public şi privat în staţiile C.F., cât şi pe trenurile de persoane care circulă pe magistrala 800 Bucureşti - Constanţa;

- prevenirea tulburării ordinii şi liniştii publice, descurajarea şi combaterea comiterii de infracţiuni sau alte fapte antisociale, care pot aduce atingere ordinii publice, ordinii de drept, integrităţii persoanelor;

- organ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, felicitat de ambasada SUA la București pentru câștigarea Globului de Aur

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul româno-american Sebastian Stan câștigă Globul de Aur și devine primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat prestigiosul Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol prin

Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să intre în biroul premierului din Belgia

HotNews acum o ora
Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat luni să intre în clădirea în care se află biroul premierului în exerciţiu al Belgiei, Alexander De Croo, şi a fost arestat de militarii responsabili cu securitatea în perimetrul clădirii din Bruxelles, inform

Ministerul Energiei: 2025, anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele prin PNRR / Burduja: România, în faţa unui an decisiv pentru sectorul energetic

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei anunţă, luni, că 2025 este anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele private cofinanţate prin PNRR, ministrul energiei, Sebastian Burduj

Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri în legătură cu anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum 2 ore
Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi, relatează Agerpres. "Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din

Călători români, atenție! Perturbări în derularea curselor aeriene pe aeroporturile Manchester şi Liverpool

Ziua Constanta acum 30 minute
Atenţionare de călătorie- Perturbări în derularea curselor aeriene pe aeroporturile Manchester şi Liverpool Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit a

Obiceiuri de Bobotează. Ce este Agheasma Mare, când se bea și unde o ții în casă

Ziare.com acum 3 ore
Luni, 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Practic, este ziua în care se celebrează Botezul lui Iisus Hristos, în apele Iordanului. De această zi sunt legate multiple obiceiuri specifice Biser

Dobrogea, între căldură neobișnuită și ger. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 2 ore
Vremea în Dobrogea în intervalul 6 – 19 ianuarie 2025 Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire și în această regiune,

Aglomerație pe Valea Prahovei: Se circulă în coloană atât pe sensul spre Braşov, cât și pe cel spre Ploieşti

HotNews acum 3 ore
Este aglomerație, luni după-amiază, pe DN 1 – Valea Prahovei. Se circulă în coloană pe sensul spre Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni. Aglomeraţie este și pe sensul spre Ploieşti, fiind formate coloane de maşini înt

Record de intervenții ale salvamontiștilor în ultimele 24 de ore. Peste 120 de persoane au fost duse la spital

Libertatea acum o ora
Peste 1.300 de intervenţii au avut salvamontiştii din toată ţara în această vacanţă de iarnă. Datele ultimelor 24 de ore reprezintă un nou record, nedorit, în istoria Salvamont România, echipele de salvatori montani primind, într-o singură zi, 167 d

Elon Musk susţine ”o nouă internaţională reacţionară”, acuză Emmanuel Macron

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron îl acuză luni - fără să-i spună numele - pe patronul X, miliardarul Elon Musk, de faptul că susţine ”o nouă internaţională reacţionară” şi de amestec în alegeri, inclusiv în Germania, într-o alocuţiune în faţa am

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

13°
lun.

3°/13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°