Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Staţiunea Pomicolă Bistriţa ar putea deveni o unitate de cercetare etalon pentru toată Transilvania

Publicat in Mesagerul de BN, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Este una din cele mai importante declaraţii făcute de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin la Bistriţa, după ce, sâmbătă dimineaţă, Daniel Constantin şi preşedintele CJ Radu Moldovan au vizitat staţiunea pomicolă Bistriţa. Contextual, ministrul Agriculturii a explicat că în 2014 începe reconversia în pomicultură, în ţară urmând să apară trei centre de cercetare în vederea reabilitării materialului săditor românesc -AA+A

Staţiunea Pomicolă Bistriţa ar putea deveni o unitate de cercetare etalon pentru toată Transilvania Peste 200 de fermieri, oameni de afaceri care investesc în sectorul agricol s-au întâlnit astăzi cu Maria Grapini şi Daniel Constantin, miniştrii ai cabinetului Ponta, în cadrul unei mese rotunde organizate de PC Bistriţa-Năsăud – „ Agricultura, domeniu forestier, turism, mediu – şanse de dezvoltare economică pentru judeţul Bistriţa-Năsăud”.

Una din cele mai importante informaţii pe care ministrul Agriculturii a confirmat-o pentru sectorul de cercetare este transformarea Staţiunii Pomicole Bistriţa într-o unitate etalon din Transilvania: „ Peste 50% dintre plantaţiile pomicole sunt în declin. Trebuie să fim pregătiţi cu material săditor românesc. Am vizitat Staţiunea Pomicolă Bistriţa. Vor fi trei centre importante în ţară pe care vrem să le finanţăm din punctul de vedere al cercetării. Staţiunea de la Bistriţa poate deservi toată zona Transilvaniei, poate deveni o pepinieră pentru plantaţiile pomicole din întreaga Transilvanie. Cercetarea din România s-a mişcat bine până acum. Vom avea la dispoziţie bani europeni pentru pomicultură. Soiurile noastre sunt mai rezistente, mai bune calitativ, mai competitive. Vom aloca fonduri suficiente pentru dezvoltarea cercetării. Staţiunea Pomicolă Bistriţa poate fi o pepinieră pentru tot Ardealul, aşa cum vom încerca la Mărăcineni – Piteşti pentru sudul României şi la Iaşi pentru zona Moldovei”,

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 45 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 45 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°