Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnări la închisoare cu suspendare în dosarul “Fraude la referendum”

Publicat in Monitorul de Cluj, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Magistraţii clujeni au dat primele condamnări în dosarul fraudelor de la referendumul din iulie 2012 privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele Judecătoriei Cluj-Napoca, judecătorul Lucian Marian, a declarat, vineri seară, pentru AGERPRES, că o instanţă de judecată a instituţiei pe care o conduce a pronunţat o sentinţă de condamnare. “În dosar au fost trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi şi o parte dintre ei au recunoscut. Cei care au recunoscut au fost condamnaţi, iar pentru restul se continuă judecata”, a precizat Lucian Marian, menţionând că alte informaţii va putea să ofere doar în cursul zilei de marţi.

Potrivit unor surse judiciare, în dosarul respectiv au fost date condamnări cuprinse între 1 şi 3 ani de închisoare cu suspendare.

Pe 5 decembrie 2012, mai multe persoane au fost trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de promisiune, oferire sau dare de bani în scopul de a determina alegătorul să voteze la referendumul din 29 iulie şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

''Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările într-un dosar cunoscut de mass-media sub denumirea 'Fraude la referendum' Cluj şi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor: Samson Dumitru (fiul vitreg al ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu - n.red.), Nica Tudorel, Biţu Constantin Sebastian, Măgureanu Bogdan Cristian, Hanzi Nicuşor Ştefan şi Niculae Nicholas Vitto, Chiraş Gigi Daniel, Hoca Daniel, Hoca Marius, Hoca Petre'', informa, la acea dată, un comunicat de presă al PÎCCJ.

Samson Dumitru a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a deter

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum o ora
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 34 minute
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

Marea Britanie şi Franţa colaborează cu Ucraina la un plan de „încetare a luptelor”. Keir Starmer: „Un pas în direcţia bună” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat, duminică, 2 martie, că Marea Britanie şi Franţa lucrează împreună la un plan pentru a opri luptele dintre Ucraina şi Rusia, cu doar câteva ore înainte de un summit al celor aproximativ 15 lideri europeni la

UE își va crește cheltuielile pentru apărare. Ursula von der Leyen: „Slăbiciunea generează mai mult război”

HotNews acum 20 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa duminică la summitul de la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană și sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană își va crește cheltu

O navă spaţială privată americană a aterizat pe Lună

HotNews acum o ora
O companie americană a reuşit, duminică, aterizarea navei sale spaţiale pe Lună, devenind a doua companie privată care atinge acest obiectiv, după cum a arătat transmisiunea în direct a misiunii, potrivit AFP. Blue Ghost Mission 1 a Firefly Aerospac

Ursula von der Leyen: Vom sprijini Ucraina, întreprinzând în acelaşi timp o creştere a apărării europene

News.ro acum 42 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că va „sublinia sprijinul continuu al Europei pentru Ucraina” în timpul summitului de apărare de la Londra. „În drum spre Londra pentru a sublinia sprijinul continuu al Europei pentru Ucraina

Britanicii, francezii şi ucrainenii vor propune SUA un plan de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Keir Starmer a declarat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina sunt de acord să lucreze la un plan de încetare a focului pe care să-l prezinte Statelor Unite, potrivit AP. Duminică, Starmer organizează la Londra Summitul liderilor privind Ucraina. Pri

Coloane de maşini pe Valea Prahovei. Autorităţile recomandă folosirea rutelor alternative

Mediafax acum 24 minute
Autorităţile avertizează că duminică după amiază s-au format coloane de maşini pe Valea Prahovei. De aceea, şoferilor li se recomandă să folosească rute alternative. Duminică, la ora 13:30, este aglomeraţie pe sensul dinspre Braşov către Ploieşti al

1.000 de fiole, susceptibile a fi substanţe dopante de risc, descoperite în bagajele unui ucrainean, la vama Halmeu - FOTO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră au descHis dosar penal unui cetăţean ucrainean care a încercat să introducă în ţară, ascunse în bagajele personale, 1.000 de fiole susceptibile a fi substanţe dopante de risc. ”Azi dimineaţă, în jurul orei 3.40, în Punctul de

Summit la Londra al liderilor europeni pe tema războiului din Ucraina și a apărării Europei. Ilie Bolojan și-a anunțat participarea / Va fi prezent și Zelenski

HotNews acum 7 ore
Prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, organizează duminică la Londra o întâlnire cu mai mulți lideri europeni pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. Evenimentul la care participă și președintele interimar al Români

Vremea

București
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/15°
Constanta
acum

dum.

4°/6°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
Timisoara
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°