Retragerea înainte de licitaţia finală a doi competitori (din totalul de trei) din privatizarea CFR, ştergerea "pe sub mână" a datoriilor companiei, au dat naştere la multe speculaţii cum că vânzarea colosului feroviar autohoton ar fi fost "aranjată". Sursa: CODRIN PRISECARU

Puse cap la cap, evenimentele din ultimele zile conduc către un scenariu care arată cum a fost posibilă vânzarea CFR Marfă, o companie cu datorii de 1,8 miliarde de lei şi active de 2 miliarde de lei. Toate presupunerile de mai jos reprezintă speculaţii.

În primul rând, să înţelegem presiunea guvernanţilor: vânzarea CFR Marfă era punctul cheie pentru încheierea unui nou acord cu FMI. Misiunea nu era imposibilă: exista la nivel local un investitor de anvergură, dispus să preia compania, în persoana lui Gruia Stoica, patronul Grupului Feroviar Român, companie cu o cifră de afaceri de 180 de milioane de euro în 2011 şi 25% din piaţa de profil.

Vânzare în șase pași

1. Statul începe prin a pune condiţii minimale la participarea la licitaţie, respectiv existenţa unei cifre de afaceri anuale de minim 100 de milioane de euro, care medie a ultimilor ani, mai întâi, care a fost scăzută ulterior la numai 20 de milioane de euro.

Se cere şi un preţ minim de pornire la licitaţie, de 180 de milioane de euro care, dacă ne uităm din nou la situaţia financiară a societăţii, este exagerat. O greşeală care a ţinut departe, probabil, mulţi investitori strategici. Este drept, statul inclusese în strategia de privatizare o prevedere potrivit căreia "ar putea" fi şterse datoriile companiei. Nimic nu era însă cert.

2. În raport cu gafele ministeriale, Gruia Stoica s-a dovedit mult mai abil. Reuşeşte să coopteze în licitaţie doi investitori de talie mică: Omnitrax, o companie feroviară americană, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de dolari şi Tran