Ieri, soarele parcă a uitat să se aplece către asfințit, rămânând pe boltă 15 ore și 32 de minute. De altfel, solstițiu asta și înseamnă: sol (soare) stitium (stă). Și gata: de mâine, ziua începe să scadă. Nici n-am apucat să ne dedulcim cum se cuvine la plăcerile verii și trebuie să ne gândim la minunata iarnă românească, pe care am destule motive să n-o mai prea iubesc. Solstițiul de vară nu-i o dată oarecare, peste semnificațiile căreia să trecem cu indiferență. Cică ar fi chiar un moment de grație astrală, născător de euforie pozitivă și ferice. Nu-i mai puțin adevărat că alte surse, la fel de docte într-ale misterelor planetelor, creditează solstițiul de vară cu predispoziție la tristețe și anxietate – devenim mai puțin prudenți și mai irascibili. Poftim de alege! Este, oricum, un moment de răscruce astrologică, mai ales că-i legat, la noi, și de hramul de la Sf. Ioan cel Nou (24 iunie), și de sărbătoarea Sânzienelor.

Evenimentul e celebrat pretutindeni în lume. La New York, yoginii ocupă Times Square. La Seattle se desfășoară Parada Solstițiului. În Scandinavia, prilejuiește festivaluri de dansuri și sporturi tradiționale. La Reykjavik se petrece obligatoriu, în fiece familie, până în zori. Adevărații fani ai solstițiului de vară se adună cu zecile de mii în Anglia, la Stonehenge, convinși că-i noaptea ce îngăduie perceperea și accesul la misterioase energii astrale. Masonii noștri au postat pe internet un mesaj entuziast al Marelui Maestru al Marilor (totu-i mare!) Loji Naționale, din care cei inițiați înțeleg, desigur, mai mult decât am putut pricepe noi: „Noaptea Sânzienelor este un punct geometric al tuturor aspirațiilor, hranei spirituale, cerurilor care se deschid pentru a evada în spațiul Divinității, marcând închiderea ciclului germinativ al creșterii, coacerii, trecerii dincolo de prag.” Așa o fi.

Adepții Chakaruna-Inka invită bucureșten