News Social democraţii s-au plâns preşedintelui Andrei Dolineaschi, că nu au o colaborare prea bună cu liberalii. Ei reclamă faptul că anumiţi lideri PNL au atacat Partidul Social Democrat.
„Am abordat şi chestiuni care privesc relaţia cu PNL. Noi credem în USL. Dorim ca USL-ul să-şi continue proiectele pentru că numai împreună putem reuşi. Calea dialogului va duce la soluţionarea unor soluţii mai mult sau mai puţin plăcute. Există o stare de disconfort din partea membrilor noştri făcută de anumiţi lideri din cadrul Uniunii Social Liberale, cu atingere mai mult sau mai puţin directă la Partidul Social Democrat. Sunt nemulţumiri că se atacă anumiţi lideri ai partidului”, a spus Andrei Dolineaschi. Dacă membrii PSD sunt nemulţumiţi de colaborarea cu PNL, nu acelaşi lucru poate spune Andrei Dolineaschi, preşedintele sociale democraţilor botoşăneni.
„Am vorbit cu Florin Ţurcanu, au fost anumite dezbateri pe subiecte de armonizat astfel de incidente care au apărut vis-a-vis de anumite declaraţii sau iniţiative”, a precizat liderul PSD.
News Social democraţii s-au plâns preşedintelui Andrei Dolineaschi, că nu au o colaborare prea bună cu liberalii. Ei reclamă faptul că anumiţi lideri PNL au atacat Partidul Social Democrat.
„Am abordat şi chestiuni care privesc relaţia cu PNL. Noi credem în USL. Dorim ca USL-ul să-şi continue proiectele pentru că numai împreună putem reuşi. Calea dialogului va duce la soluţionarea unor soluţii mai mult sau mai puţin plăcute. Există o stare de disconfort din partea membrilor noştri făcută de anumiţi lideri din cadrul Uniunii Social Liberale, cu atingere mai mult sau mai puţin directă la Partidul Social Democrat. Sunt nemulţumiri că se atacă anumiţi lideri ai partidului”, a spus Andrei Dolineaschi. Dacă membrii PSD sunt nemulţumiţi de colaborarea cu PNL, nu acelaşi lucru poate spune Andrei Dolineaschi