Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Diplome şi bani pentru olimpicii din Panciu

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 22 iunie 2013 ·

Elevii Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu care au obţinut în acest an rezultate deosebite la olimpiadele judeţene şi naţionale, respectiv la concursurile judeţene, interjudeţene şi naţionale, au fost premiaţi ieri de primarul oraşului Panciu, Ion Petre.

Festivitatea de premiere a avut loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a „Galei Olimpicilor”, eveniment găzduit de Casa Orăşenească de Cultură. În acest an, administraţia locală pănceană a acordat 83 de premii individuale, precum şi alte patru, care au revenit grupurilor sportive şi artistice. Totodată, au mai fost premiaţi şi profesorii îndrumători, iar directorul Valeriu Bandrabur-Jalbă şi directorul adjunct, Luminiţa Irimescu, au primit diplome de excelenţă.

Elevii cu premiul I au primit câte 75 de lei, cei cu premiul II câte 50 de lei, cei cu premiul III câte 35 de lei, iar elevii care au obţinut menţi-uni au primit câte 25 de lei. De asemenea, pentru locurile I şi II, obţinute la competiţiile sportive, grupul de fotbal a fost recompensat cu 400 lei şi, respectiv, 320 de lei. Tot pentru locul I, grupul de handbal a primit 500 de lei, iar pentru menţiunea de la Concursul Naţional de Muzică „Francochanson”, Grupul vocal „Armonis” a fost premiat cu suma de 300 de lei.

La rândul lor, primarul Ion Petre şi viceprimarul Iulian Nica au primit, din partea conducerii liceului, diplome de excelenţă pentru întreaga activitate depusă în slujba învăţământului păncean.

Elevii Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu care au obţinut în acest an rezultate deosebite la olimpiadele judeţene şi naţionale, respectiv la concursurile judeţene, interjudeţene şi naţionale, au fost premiaţi ieri de primarul oraşului Panciu, Ion Petre.

Festivitatea de premiere a avut loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a „Galei Olimpicilor”, eveniment găzduit de Casa Oră

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jurnalista Ioana Dogioiu, numită purtătoare de cuvânt a Guvernului

HotNews acum 2 ore
Jurnalista Ioana Dogioiu, senior editor la Spotmedia și realizatoare Europa FM, va fi începând de săptămâna viitoare purtătoarea de cuvânt a Guvernului României. „Cu o carieră solidă în jurnalism, Ioana Dogioiu este recunoscută pentru profesionalism

Decizia UEFA după moartea lui Diogo Jota

Gazeta Sporturilor acum o ora
a șocat lumea fotbalului. Fotbalistul lui Liverpool s-a stins din viață seara trecută în urma unui accident cumplit. În mașina care a ars în totalitate s-a aflat și fratele lui, Andre Silva, care a avut parte de același destin tragic. Un moment de r

Fostul director adjunct al SRI, Florian Coldea a fost trimis în judecată!

Ziua Constanta acum 57 minute
Fostul adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), Florian Coldea, a fost trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență! Amintim că, Florian Coldea, fostul șef-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), a f

Vlad Gheorghe depune plângere penală împotriva lui Ciolacu pentru „dezastru economic”

Mediafax acum 20 minute
Vlad Gheorghe a declarat joi că actuala criză economică în care se află România este rezultatul acţiunilor lui Marcel Ciolacu. Gheorghe îl acuză pe fostul premier că a ascuns Parlamentului adevărata stare a economiei şi a deficitului bugetar. Potriv

Contestații Evaluare Națională 2025. Cum se depun contestațiile și când sunt anunțate rezultatele finale

HotNews acum 50 minute
Contestațiile la Evaluarea Națională 2025 pot fi depuse astăzi, 3 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale. În premieră, elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă vor contesta nota. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 i

Motociclist ucis de urs pe Transfăgărășan. Bărbatul a fost tras 60 de metri într-o râpă

HotNews acum 5 ore
Tragedie a avut loc joi în județul Argeș, în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru, pe DN 7C – Transfăgărășan, potrivit presei locale. Un grup de motocicliști care s-a oprit pe marginea drumului a fost atacat de un urs. Din primele informații

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Modificări radicale la sănătate - Nu mai sunt asiguraţi soţ/soţie/părinţi fără venituri, persoane cu indemnizaţie creştere copil, personal monahal, şomaj sau bolnavii, alţii decât cei cu afecţiuni oncologice

News.ro acum 2 ore
Un număr mare de persoane exceptate până în prezent de la plata contribuţiei de 10% pentru sistemul public de sănătate (CASS) vor fi nevoite să contribuie sau îşi vor pierde calitatea de asigurat, prevede un proiect de lege pentru care Guvernul ar u

Ministrul Economiei: Sunt consilii de administraţie unde directorul câştigă peste 50.000 de lei pe lună / Sunt lucruri inacceptabile / Nu vorbim de nişte criterii de performanţă relevante, ci despre un loc cald pentru ca cineva să primească această sumă

News.ro acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat că sunt consilii de administraţie unde directorul câştigă aproximativ 50.000 de lei pe lună şi a dat ca exemple INCERTRANS, Cuprumin, Uzina mecanică Dragomireşti şi a menţionat că acestea sunt lucruri inac

Șeful adjunct al Marinei ruse a fost ucis într-un atac ucrainean

Mediafax acum 2 ore
Canalele militare neoficiale ruse și ucrainene de Telegram au anunțat anterior că Gudkov a fost ucis împreună cu alți 10 militari într-un atac ucrainean asupra unui post de comandă din Korenevo, în regiunea Kursk, care se învecinează cu Ucraina. Gud

Vremea

București
acum

33°
joi

17°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/32°
dum.

20°/37°
Iasi
acum

32°
joi

17°/32°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

29°
joi

18°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

34°
joi

15°/34°
vin.

17°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

16°/35°
Timisoara
acum

36°
joi

15°/36°
vin.

17°/40°
sâm.

19°/35°
dum.

20°/40°